Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

După o săptămână de foc, ”Sprijin Ucraina-Mureș” caută voluntari

După o săptămână de foc, ”Sprijin Ucraina-Mureș” caută voluntari

Publicat de MIRELA ROTAR, 7 martie 2022, 17:40

După mai bine de o săptămână în care s-au mobilizat și au strâns adepți, pe Facebook, pentru a contitui primul grup civic din Mureș ce sare în ajutorul cauzei refugiaților ucrineni, colectând și transportând donații la graniță, echipa de lucru ”Sprijin Ucraina – Mureș” a anunțat că are nevoie de sprijin.

Volumul de muncă a crescut simțitor, iar acum grupul caută noi voluntari care să li se alăture, spune Ioana Șerban, inițiator al mișcării:

A fost o săptămână plină. Această inițiativă civică a crescut mai repede decât am fi crezut, iar aceasta înseamnă că trebuie să ne organizăm mai bine. Am avut un apel în grup unde am rugat membrii Sprijin Ucraina Mureș să se înscrie ca voluntari pentru acțiuni concrete. Avem nevoie de coordonatori care să se ocupe de toată zona de cazări, să încerce să înțeleagă care sunt ofertele de transport din țară. Încercăm să ne dăm seama care sunt toate informațiile necesare prin care putem să ajutăm oamenii care vin către noi.

Cu toate că răspunsul comunității a fost amplu și continuu, există încă nevoi iar acestea vor continua să crească în perioada următoare. Revine reprezentantul grupului ”Sprijin Ucraina – Mureș”, Ioana Șerban:

În acest moment nu este nevoie de haine, nu la noi, poate există nevoi punctuale altundeva. Peste tot este nevoie de scutece, de lapte praf, de mâncare pentru copii, conserve, hrană neperisabilă, acestea sunt necesare. Cu medicamentele recomandăm precauție pentru că am văzut ce înseamnă. Am avut un transport care a trebuit să aștepte 3 zile până să treacă granița, pentru că era nevoie de o multitudine de acte. Asta e de înțeles pentru că și eu dacă aș fi doctor nu aș folosi produse despre care nu știu cum au fost transportate, iar asta poate produce risipă.

Grupul ”Sprijin Ucraina – Mureș” anticipează o creștere a numărului de cereri de ajutor pentur perioada care urmează și colaborează cu mai multe ONG-uri, atât județene cât și naționale pentru a gestiona nevoile refugiaților.

Vlad Todoran

Fetele din România sunt expuse violenţei în număr mai mare decât media din Uniunea Europeană
Social duminică, 12 octombrie 2025, 12:00

Fetele din România sunt expuse violenţei în număr mai mare decât media din Uniunea Europeană

Fetele din România sunt expuse violenţei în număr mai mare decât media din Uniunea Europeană, atrage atenţia Organizaţia Salvaţi Copiii, cu...

Fetele din România sunt expuse violenţei în număr mai mare decât media din Uniunea Europeană
4,8 milioane de bancnote contrafăcute descoperite de Autoritatea Vamală Română și Poliția Română
Social vineri, 10 octombrie 2025, 19:02

4,8 milioane de bancnote contrafăcute descoperite de Autoritatea Vamală Română și Poliția Română

4,8 milioane de bancnonte contrafăcute, care însumau 960 de milioane de euro, au fost descoperite, astăzi, în portul Constanţa Sud, informează...

4,8 milioane de bancnote contrafăcute descoperite de Autoritatea Vamală Română și Poliția Română
Peste 300 de persoane au participat la Bursa locurilor de muncă din Harghita
Social vineri, 10 octombrie 2025, 18:30

Peste 300 de persoane au participat la Bursa locurilor de muncă din Harghita

Peste 300 de persoane au participat, astăzi, la Miercurea-Ciuc, la Bursa locurilor de muncă, eveniment organizat de Agenţia Judeţeană pentru...

Peste 300 de persoane au participat la Bursa locurilor de muncă din Harghita
Tehnică de ultima generaţie în dotarea ISU Braşov!
Social vineri, 10 octombrie 2025, 17:11

Tehnică de ultima generaţie în dotarea ISU Braşov!

Pompierii vor avea prinse pe echipamentul lor o camera video şi un dispozitiv care poate detecta mai multe tipuri periculoase de gaz. Astfel, ei...

Tehnică de ultima generaţie în dotarea ISU Braşov!
Social vineri, 10 octombrie 2025, 15:12

Selecția națională pentru cea mai prestigioasă competiție gastronomică din lume va fi la Brașov

Braşovul va fi gazda selecţiei naţionale pentru cea mai prestigioasă competiţie gastronimică din lume: Bocuse D`or. Selecţia va avea loc în...

Selecția națională pentru cea mai prestigioasă competiție gastronomică din lume va fi la Brașov
Social vineri, 10 octombrie 2025, 14:00

Harghita: zeci de cazuri de înşelăciuni în mediul online, de la începutul anului

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita şi structurile specializate ale DIICOT au investigat, în acest an, zeci de cazuri de...

Harghita: zeci de cazuri de înşelăciuni în mediul online, de la începutul anului
Social vineri, 10 octombrie 2025, 13:05

Peste 100 de locuri de muncă la Bursa AJOFM Covasna

Peste 100 de locuri de muncă în domenii precum agricultură, construcţii, comerţ, producţie, servicii hoteliere, telecomunicaţii şi pază au...

Peste 100 de locuri de muncă la Bursa AJOFM Covasna
Social vineri, 10 octombrie 2025, 12:40

Stare de alertă a fost prelungită în comuna Praid

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Praid a hotărât prelungirea stării de alertă în comună pentru încă 30 de zile, ca urmare...

Stare de alertă a fost prelungită în comuna Praid