Circuitele COVID se păstrează în spitalele din Tg. Mureș

Chiar dacă starea de alertă a fost ridicată, la fel și toate restricțiile de până acum, actele normative privind gestionarea pandemiei în sistemul medical rămân în vigoare.

La Spitalul Clinic Județean Mureș, care a gestionat peste 5.800 de cazuri COVID în ultimii doi ani, mai sunt internați la această dată 23 de pacienți dintre care 11 sunt vaccinați.

La secția de terapie intensivă, în stare gravă, sunt 5 pacienți. Modificările de structură se vor face în măsura în care continuă să scadă cazurile, anunță conducerea unității.

De asemenea, se reduc paturile COVID, în schimb, rămân zonele tampon din secții, triajul epidemiologic precum și circuitele valabile până acum, precizează managerul Spitalul Clinic Județean Mureș, dr. Ovidiu Gîrbovan:

Acum, reducem din nou numărul de paturi alocate COVID în așa fel încât să aibă acces la asistență medicală atât bolnavii COVID dar și bolnavii non-COVID. Peste tot avem circuite speciale. Se mențin pentru că nu știm evoluția pandemiei și oricum aceste circuite au fost create în baza unor ordine. Sigur că aceste măsuri de relaxare nu înseamnă relaxarea totală a măsurilor de protecție sau a stării de vigilență și nu modifică triajul epidemiologic. Și circuitele rămân în continuare pentru că așa sunt făcute încât să fie adaptabile permanent numărului de cazuri.

Politica de vizitare a pacienților internați în secțiile medicale ale Spitalului Clinic Județean Mureș rămâne în continuare neschimbată, adică nu este permisă decât în cazul unui pacient în stare gravă și în baza unei cereri adresate medicului curant.

Vizita poate fi făcută de un singur aparținător, în baza unei programări și nu poate dura mai mult de 15 minute.

Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

ANM a emis cod galben de ploi în mai mul...

Stan Lucian | Citeste articolul

În perioade scurte de timp se cumulează ...

Parteneri