Piscina din Sfântu Gheorghe se redeschide

      Începând cu data de 28 martie, locuitorii municipiului vor avea din nou acces la baza sportivă care a fost închisă în ultimii doi ani din cauza pandemiei de coronavirus.

     În plus, autoritățile locale vor să reînceapă și un program sportiv care a avut succes în localitate, spune purtătorul de cuvânt al primăriei Sf. Gheorghe Vlad Manolăchescu:

    Se dorește acest lucru, nu știu dacă o vom face de la sfârșitul lunii martie, este nevoie de mai multe analize, însă cu siguranță vom relua programul în perioada următoare. De acesta au beneficiat până acum peste 3.500 de copii de clase primare și pregătitoare, iar prin acesta primăria își dorește ca toți copii să învețe de la o vârstă fragedă să înoate și să patineze pe gheață.

Odată cu redeschiderea, primăria Sf. Gheorghe și-a asumat pierderi în valoare de circa un milion de lei, în parte cauzate și de ineficiența bazei sportive.

       Există însă posibilitatea ca anul viitor piscina să intre în renovări, revine Vlad Manolăchescu:

     Am reușit să atragem la Sf. Gheorghe niște fonduri norvegiene cu care am creat un proiect pentru reabilitarea totală a bazei de înot, pe care îl cofinanțăm folosindu-ne de acestea. Vom căuta soluții pentru ca lucrările să înceapă odată ce noua piscină a universității „Sapienția”, care va fi construită la Sf. Gheorghe, să fie dată în folosință pentru a nu rămâne fără piscină în oraș. Din acest motiv lucrările au fost amânate pentru anul viitor, când piscina universității va fi gata și astfel vom avea continuitate pe cursurile de înot.

    Prețurile biletelor la piscina din Sf. Gheorghe nu au fost modificate iar programul după care va funcționa este identic cu cel anterior pandemiei.

Vlad Todoran

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Parteneri