Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Încep lucrările la Tronsonul II al Ocolitoarei Brașovului

Publicat de radiomures, 10 iulie 2014, 12:27

Lucrările constă în dublarea benzilor de circulaţie și vor dura un an şi jumătate.

Tronsonul II de centură leagă DN 11, spre Hărman, de DN 13 spre Târgu Mureş, în zona Stupini, şi nu avea decât câte o bandă pe sens. După executarea lucrărilor de reabilitare și lărgire, tronsonul de 4,92 de km va avea două benzi de circulație pe sens și se va putea circula în regim de autostradă.

Valoarea investiției este de peste 79 de milioane de lei și va fi realizată de o asociere de 3 firme, care au câștigat licitația.

Totodată, a fost finalizată și licitația pentru finalizarea tronsonului I al ocolitoarei, investiție ce se ridică la 88 de milioane de lei.

Tronsonul I este gata în proporție de 56%, însă lucrările s-au oprit datorită intrării în insolvență a firmei de construcții. Tronsonul are o lungime de 7,2 km şi porneşte din zona Dârste , din ocolitoarea actuală,, iar apoi va ajunge la DN 11, spre Sfântu Gheorghe. Lucrările la Ocolitoarea Braşovului au început de mai mulți ani, iar până acum doar tronsonul III este finalizat.

Vali Blajovan 

 

 

Harghita: Guvernul a alocat 7,4 milioane de lei pentru finanţarea serviciilor sociale
Administraţie luni, 10 noiembrie 2025, 14:44

Harghita: Guvernul a alocat 7,4 milioane de lei pentru finanţarea serviciilor sociale

Consiliul Judeţean Harghita a aprobat, azi, în şedinţă extraordinară, rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli, în urma alocării de...

Harghita: Guvernul a alocat 7,4 milioane de lei pentru finanţarea serviciilor sociale
Braşov: Cel mai mare garaj pentru autobuze electrice, finalizat cu două finanţări europene
Administraţie vineri, 7 noiembrie 2025, 15:53

Braşov: Cel mai mare garaj pentru autobuze electrice, finalizat cu două finanţări europene

Lucrările la garajul pentru autobuzele electrice ale municipalităţii braşovene, care ar urma să fie ‘cel mai mare din România’, un...

Braşov: Cel mai mare garaj pentru autobuze electrice, finalizat cu două finanţări europene
Dezbatere publică pe tema sensurilor unice din cartierul Dâmbu Pietros
Administraţie joi, 6 noiembrie 2025, 12:14

Dezbatere publică pe tema sensurilor unice din cartierul Dâmbu Pietros

PNL Tg Mureș solicită Primăriei o dezbatere serioasă pe această temă, în condițiile în care ar exista nemulțumiri din partea locuitorilor...

Dezbatere publică pe tema sensurilor unice din cartierul Dâmbu Pietros
Primăria Brașov a lansat licitația pentru achiziția a patru ratracuri destinate întreținerii pârtiilor din Poiana Brașov
Administraţie miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:54

Primăria Brașov a lansat licitația pentru achiziția a patru ratracuri destinate întreținerii pârtiilor din Poiana Brașov

Valoarea investiției depășește 8 milioane de lei, iar utilajele vor permite pregătirea pârtiilor în condiții optime și vor contribui la...

Primăria Brașov a lansat licitația pentru achiziția a patru ratracuri destinate întreținerii pârtiilor din Poiana Brașov
Administraţie miercuri, 5 noiembrie 2025, 14:00

Primăria Sărmașu ratează proiecte de aproape 50 milioane de lei, bani europeni, pentru utilitățile publice

Sărmașul avea rețea de canalizare doar în oraș, nu și în cele 4 sate aparținătoare, astfel că în 2020 s-a depus cerere pentru extinderea...

Primăria Sărmașu ratează proiecte de aproape 50 milioane de lei, bani europeni, pentru utilitățile publice
Administraţie miercuri, 5 noiembrie 2025, 12:05

Primăria Brașov accesează peste 86 de milioane de lei pentru închiderea unei rampe de deşeuri industriale

Aceasta se află pe teritoriul municipiului, în zona industrială, iar în apropierea ei există o altă rampă, de deşeuri menajere, a cărei...

Primăria Brașov accesează peste 86 de milioane de lei pentru închiderea unei rampe de deşeuri industriale
Administraţie luni, 3 noiembrie 2025, 13:00

Zona metropolitană Braşov va avea un sistem public de transport feroviar

Prin accesarea de fonduri europene se va realiza un tren metropolitan de legătură între municipiile Braşov şi Sfântu Gheorghe, precum şi cu...

Zona metropolitană Braşov va avea un sistem public de transport feroviar
Administraţie luni, 3 noiembrie 2025, 12:23

După două decenii, două blocuri ANL pentru tineri vor fi construite la Miercurea-Ciuc

Consiliul Local a aprobat, săptămâna trecută, studiul de fezabilitate pentru viitoarele locuinţe. Acestea vor fi construite în zona Aleea...

După două decenii, două blocuri ANL pentru tineri vor fi construite la Miercurea-Ciuc