Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Jandarmii montani se întâlnesc, zilele acestea, la Harghita Băi

Publicat de radiomures, 24 iunie 2014, 12:23 / actualizat: 12 martie 2015, 12:06

La cea de a treia întrunire a jandarmilor montani, care se desfăşoară azi şi mâine la Harghita Bai, participă 12 echipe formate din câte 5 jandarmi.

La eveniment și-au anunțat participarea jandarmi montani din 9 județe, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Harghita, Gheorghe Suciu.

Jandarmii montani participă şi la ‘Cupa Posturilor Montane’, care cuprinde competiții sportive, unele dintre ele specifice salvării montane, cum ar fi biatlonul, proba de cățărare sau de coborâre în rapel.

Jandarmii montani cooperează cu echipele Salvamont și ajută la căutarea și salvarea persoanelor care au suferit accidente, precum și la acordarea  de prim-ajutor, dar și transportul la cea mai apropiată unitate sanitară.

Ei colaborează cu organele silvice pentru protecția florei, a faunei, dar și pentru prevenirea și combaterea braconajului și a infracțiunilor săvârșite la regimul silvic.

De asemenea, jandarmii  mai participă la acțiuni de ecologizare, de marcare a traseelor turistice sau de combatere a furturilor din păduri.

Vali Russu                                                      

 

 

Rata şomajului din judeţul Brașov, în descreştere în ultimele două luni
Social miercuri, 20 august 2025, 17:48

Rata şomajului din judeţul Brașov, în descreştere în ultimele două luni

Rata şomajului în judeţul Braşov este în uşoară descreştere în ultimele două luni, la sfârşitul lunii iulie fiind de 2,64%, în scădere...

Rata şomajului din judeţul Brașov, în descreştere în ultimele două luni
Elevii din Întorsura Buzăului vor beneficia de gratuitate pe noile autobuze publice locale
Social miercuri, 20 august 2025, 16:55

Elevii din Întorsura Buzăului vor beneficia de gratuitate pe noile autobuze publice locale

Elevii din oraşul Întorsura Buzăului vor beneficia de transport gratuit pe autobuzele publice locale, puse recent în funcţiune, iar...

Elevii din Întorsura Buzăului vor beneficia de gratuitate pe noile autobuze publice locale
Aplicația privind voucherele pentru plata facturilor la energie este funcțională!
Social miercuri, 20 august 2025, 15:57

Aplicația privind voucherele pentru plata facturilor la energie este funcțională!

Aplicația informatică EPIDS, destinată acordării voucherelor pentru plata facturilor la energie este accesibilă, începând de astăzi....

Aplicația privind voucherele pentru plata facturilor la energie este funcțională!
Peste 30 de persoane au fost rănite în Mureș în urma accidentelor în care au fost implicate trotinete electrice
Social miercuri, 20 august 2025, 13:54

Peste 30 de persoane au fost rănite în Mureș în urma accidentelor în care au fost implicate trotinete electrice

Trotinetele electrice sunt tot mai prezente pe drumurile publice și, odată cu ele, apar și accidentele. Anul acesta, în județul Mureș peste 30...

Peste 30 de persoane au fost rănite în Mureș în urma accidentelor în care au fost implicate trotinete electrice
Social miercuri, 20 august 2025, 13:51

16 dosare penale, în Band, pentru de abuz de încredere

Polițiștii mureșeni au pust în aplicare, azi, 16 mandate de percheziție domiciliară, în comuna Band, în cadrul mai multor dosare penale...

16 dosare penale, în Band, pentru de abuz de încredere
Social miercuri, 20 august 2025, 11:44

Grădina Zoologică din Tg. Mureș aniversează 61 de ani de existență

Evenimentele au loc pe 23 august, iar organizatorii au pregătit activități pentru toate vârstele – spectacole de teatru, muzică live, dar...

Grădina Zoologică din Tg. Mureș aniversează 61 de ani de existență
Social miercuri, 20 august 2025, 09:27

Lacul Vidraru este golit controlat pentru prima dată după aproape 60 de ani pentru lucrări de întreținere și modernizare

Lacul Vidraru este golit controlat pentru prima dată după aproape 60 de ani pentru lucrări de întreținere și modernizare, care îi vor asigura...

Lacul Vidraru este golit controlat pentru prima dată după aproape 60 de ani pentru lucrări de întreținere și modernizare
Social miercuri, 20 august 2025, 09:25

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale va pune în transparenţă publică noile criterii privind încadrarea în grad de handicap

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale va pune în curând în transparenţă publică noile criterii privind...

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale va pune în transparenţă publică noile criterii privind încadrarea în grad de handicap