Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Sărbătoarea copiilor adoptaţi în Covasna

Publicat de radiomures, 4 iunie 2014, 14:13

Cea de-a noua ediţie a Sărbătorii va fi organizată la sfârşitul acestei săptămâni de Asociaţia Pro Adopt din Sfântu Gheorghe împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului Covasna.

Evenimentul are ca scop promovarea adopţiei în România si sensibilizarea opiniei publice fata de copii abandonati sau orfani, crescuti în sistemul de protectie socială.

Întâlnirea va avea loc sâmbătă, iar la aceasta vor participa copii şi părinţi adoptivi din judeţul Covasna, dar şi din judeţele învecinate. Pe parcursul întregii zile vor fi organizate jocuri, concursuri şi alte acţiuni distractive prin intermediul cărora participanţii se vor putea cunoaşte şi lega prietenii.

Asociaţia Pro Adopt a fost înfiinţată în anul 2006 ca un grup suport pentru părinţii adoptivi care se confruntă cu probleme specifice, dar şi pentru a încuraja adopţiile. Presedintele asociatiei, Kovacs Istvan consideră că în România încă mai există prejudecăţi legate de adopţie atât din partea celor care nu pot avea proprii lor copii, cât şi a celorlalţi oameni

Conducerea Direcţiei pentru protecţia copilului Covasna susţine că interesul pentru adopţii este în creştere, iar anual 7-8 copii îşi găsesc o familie adoptivă. Majoritatea copiilor înfiaţi au fost abandonaţi la naştere în maternităţi fie pentru că mamele lor erau prea tinere, fie pentru că nu aveau posibilităţi materiale pentru a-i creşte. 

Mara Deleanu

 

 

Brașov: Trafic reluat între Brașov și Predeal, în urma unui accident cu scurgeri de acid azotic pe DN1, în zona Timișul de Jos
Eveniment miercuri, 19 noiembrie 2025, 08:33

Brașov: Trafic reluat între Brașov și Predeal, în urma unui accident cu scurgeri de acid azotic pe DN1, în zona Timișul de Jos

Traficul este blocat la această oră pe DN1, între Brașov și Predeal după ce o cisternă încărcată cu substanțe periculoase s-a răsturnat....

Brașov: Trafic reluat între Brașov și Predeal, în urma unui accident cu scurgeri de acid azotic pe DN1, în zona Timișul de Jos
Braşov, Sibiu şi Craiova – cele mai căutate destinaţii pentru târgurile de Crăciun
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:31

Braşov, Sibiu şi Craiova – cele mai căutate destinaţii pentru târgurile de Crăciun

Târgurile de Crăciun din România impulsionează turismul intern, cererile pentru sejururi în aceste locaţii fiind deja în creştere, potrivit...

Braşov, Sibiu şi Craiova – cele mai căutate destinaţii pentru târgurile de Crăciun
Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:29

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș

Potrivit ISU Mureș, un autoturism a intrat într-un stâlp. În urma evenimentului au rezultat trei victime: o persoană în cod roșu și două...

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș
„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:27

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş

Biblioteca Județeană Mureș sărbătorește 112 ani de activitate continuă, iar săptămâna 17-22 noiembrie este dedicată cărții și...

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:40

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc

Preşedinta Comitetului European al Regiunilor, Tüttő Kata, a participat azi, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse...

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:37

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș

Mai multe organizații neguvernamentale organizează la Târgu Mureș, pentru prima dată în România, un eveniment informal, cultural, muzical și...

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:34

„Seminţe cu suflet”, la Biblioteca Judeţeană Braşov

Biblioteca Judeţeană Braşov găzduieşte sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 10:00, o nouă ediţie a pieţei „Seminţe cu suflet”, un...

„Seminţe cu suflet”, la Biblioteca Judeţeană Braşov
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 07:53

Două târguri de Crăciun s-au deschis deja în acest weekend în România

Este vorba de evenimentele de la Sibiu şi Craiova. Zăpadă artificială, sănii zburătoare, tradiţii, spectacole vizuale, ateliere, sunt doar...

Două târguri de Crăciun s-au deschis deja în acest weekend în România