Farmec şi Culoare la Proetnica Sighişoara

Începând de joi şi până mâine, Cetatea Sighişoarei s-a transformat, pentru a douăsprezeceaa oară, într-un for al dialogului intercultural din România, cu prilejul Festivalului Proetnica. 

Peste 900 de participanţi din rândul celor 20 minorităţi etnice din România sunt prezenţi în bătrânul burg medieval şi realizează zeci de manifestări artistice şi culturale interactive.

Directorul Centrului Educaţional Interetnic pentru Tineret, Volker Reiter, a remarcat o mult mai bună organizare a acestei ediţii.  Printre noutaţi, Reiter a indicat prezenţa Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti.

Astăzi, printre cele mai gustate spectacole a fost cel al comunităţii ruşilor lipoveni care, cu Ansamblul Katiuşa, au smuls ropote de aplauze spectatorilor prezenţi la scena din Cetate.

Nu în ultimul rând, ca la fiecare manifestare publică din Sighişoara, toboşarul Cetăţii, actorul Ovidiu Mihăiţă, s-a constituit într-unul dintre punctele principale de atracţie ale Festivalului Pro Etnica.

Având un buget de 120.000 de lei, „ProEtnica 2014″ este organizat de Primăria Municipiului Sighişoara şi Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret, cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României.

Intrarea la toate evenimentele este gratuită.

Radio Tirgu-Mures este partener media al festivalului.

 

Vali Russu

 

Sursa: RTM/Vali Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Parteneri