Delia, Cargo şi Edda – printre invitaţii speciali de la Zilele Sfântu Gheorghe

Delia, trupa Cargo şi formaţia maghiară Edda se numără printre invitaţii speciali ai Zilelor municipiului Sfântu Gheorghe, programate la sfârşitul lunii viitoare.

Cargo va concerta pe scena principală din Piaţa centrală pe 29 aprilie, iar Delia va urca pe scenă pe 1 mai, fiind urmată, în aceeași seară, de Edda, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate trupe rock din Ungaria.

În programul Zilelor Sfântu Gheorghe este cuprins şi concertul Nicu Alifantis & Zan, care va avea loc pe 27 aprilie, la Teatrul ”Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe.

Potrivit organizatorilor, anul acesta scena principală va funcţiona timp de cinci zile. Concerte şi spectacole vor avea loc şi pe alte scene amenajate în zona centrală, iar printre noutăţi se numără concertul intitulat ‘Made in Sepsi’, care va reuni mai multe trupe locale.

Rodica Boariu

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON0.00030
  • usd 0.1161 1 -0.0011

  • chf 5.0909 1 -0.0065

  • aud 3.0503 1 0.00119

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mii de gulguţe se vor aprinde astăzi în ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Acestea sunt nişte bărcuţe de hârtie pe ...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Atenție tg.mureșeni! Ursii de la Platoul...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Atenționarea vine din partea autoritățil...

Ministerul Familiei a pus în transparenţ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Ministerul Familiei a pus în transparenţ...

Parteneri