Liberalii se pregătesc să îi ceară demisia lui Florin Cîțu din fruntea partidului

    Liberalii se pregătesc să îi ceară demisia lui Florin Cîțu din fruntea partidului la nici șase luni de când a câștigat această funcție în urma unui congres.

    Schimbarea este cerută din teritoriu, dar și la nivel central sunt membri ai partidului, ca de exemplu deputatul de Timiș Ben-Oni Ardelean, care vorbesc despre nevoia unei reporniri a PNL.

     Mai mulți şefi de organizații județene ar fi semnat o scrisoare prin care îi cer lui Florin Cîțu să renunțe la șefia PNL, urmând ca aceasta să fie preluată de prim-ministrul Nicolae Ciucă. Potrivit unor surse politice, lui Florin Cîțu i se reproșează că tensionează relațiile cu PSD în interiorul coaliţiei de guvernare, comunică foarte puțin cu baza partidului și are o imagine publică slabă care afectează PNL în sondaje.

    În cazul în care acesta refuză să demisioneze, liderii de filiale vor încerca prin vot în forurile statutare ale partidului să convoace un congres extraordinar cât mai rapid posibil. Aceleași surse politice spun că în această după amiază, după ce Florin Cîțu revine în țară din vizita efectuată în Statele Unite ale Americii, la sediul PNL din capitală va avea loc o discuție între acesta și conducerea partidului. Florin Cîţu a câştigat șefia PNL în urmă cu aproximativ şase luni.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Motociclisti fără permis depistați de că...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un echipaj de jandarmi din cadrul Postul...

Parteneri