Ziua Internațională a Păsărilor, sărbătorită la Grădina Zoologică din Brașov

    Evenimentul este celebrat vineri, 1 aprilie, începând cu ora 10, când copiii sunt așteptați să participe la activități care să îi ajute să înțeleagă mai bine lumea păsărilor.

    Vor fi jocuri interactive, desene, discuții, adresate copiilor de toate vârstele.

    Coordonatorul departamentului educațional din cadrul Grădinii Zoologice Brașov, Mihail Milea:

   Activitățile încep la ora 10, avem un atelier de creație, unde, cu ajutorul copiilor, vom crea hrănitori pentru păsări, după care vom avea activități cu copiii mai micuți, pentru că ne dorim să avem activități cu toate categoriile de vârstă. Vom face desene pe asfalt sau pe hârtie și, totodată, vom povesti despre păsările din grădina noastră zoologică, cât și despre alte păsări.

    Ziua Internațională a Păsărilor, este celebrată în 1 aprilie încă din anul 1906, când s-a încheiat Convenția pentru apărarea păsărilor, un acord care promovează principii legate de importanța lor în ecosistemul planetei.

    În lume trăiesc peste 10.000 de specii de păsări, 12% dintre ele fiind în pericol să dispară în următorul secol.

Raluca Creț

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Cursuri de înot pentru bebeluși, de la u...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Târgumureșeanul Norbert Trandafir este c...

Parteneri