In memoriam Tudor Cătineanu
Astăzi este o zi tristă pentru Radio România: ne-a părăsit pentru totdeauna, în cel de-al 80-lea an de viață, profesorul Tudor Cătineanu, primul președinte – director general al Societății Române de Radiodifuziune de după reînființarea instituției prin Legea nr. 41/1994. În mandatul său (1995-1999), Tudor Cătineanu a început, împreună cu întreaga echipă de profesioniști pe care i-a găsit în strada General Berthelot, modernizarea Radioului Public și așezarea sa pe coordonatele europene ale serviciilor publice de radio. Una dintre cele mai importante realizări de care și-a legat numele este înființarea, în 1997, a postului Radio România Muzical.
Născut la Ocnița, județul Bistriţa-Năsăud, absolvent al două facultăți, Filologie și Filosofie, Tudor Cătineanu a fost profesor și șef al Catedrei de Filosofie la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, jurnalist, redactor-șef al revistei Napoca Universitară și titular al rubricii „Unghiuri și antinomii” la revista Steaua, autor al multor volume de operă științifică, dintre care unul, Structura unei sinteze filosofice (1981), a fost încununat cu Premiul „Vasile Conta” al Academiei Române. După încheierea mandatului în fruntea SRR, Tudor Cătineanu reintră ca profesor la Universitatea din Bucureşti, la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, predând aici cursurile de Retorică şi de Deontologia mass-media și obţinând dreptul de conducător de doctorate în domeniul Ştiinţele Comunicării.
Într-un interviu acordat ziarului România Liberă în anul 2011, Tudor Cătineanu își amintea un episod relevant pentru modul în care a înțeles să-și ducă la îndeplinire mandatul în fruntea Radiodifuziunii Române:
„Politica mea s-a rezumat la o frază: Ce s-a făcut bine, vom păstra, ce s-a făcut mai puţin bine, vom corecta, ce nu s-a făcut, vom face. Mândria mea este că am condus Radiodifuzinea atât în timpul lui Iliescu, cât şi după venirea lui Constantinescu la conducere, un mandat întreg de patru ani de zile. În toată această perioadă au fost presiuni jenante. Aveam necazuri mai ales cu Paul Grigoriu, talentul acesta de excepţie, care, curajos şi inteligent, nu avea niciun fel de jenă să zică una şi alta. Aproape că am ajuns la un punct de ceartă şi cu domnul Iliescu şi cu Năstase, care mi-au spus că Paul Grigoriu trebuie să fie potolit. De câte ori mă întâlneam cu membri de partid, îmi atrăgeau atenţia. Intervenţiile au început să fie atât de multe şi de obositoare încât am cerut o audienţă la preşedintele Ion Iliescu. M-am dus cu o foaie de hârtie pe care urma să îmi dau demisia. I-am spus simplu şi direct: Mai mulţi oameni, inclusiv un consilier al dumneavoastră, intervin toată ziua bună ziua şi se amestecă în politica editorială. Mai mult, vin cu argumentul că dumneavoastră solicitaţi aceste intervenţii. Preşedintele m-a asigurat că niciodată nu a intervenit şi m-a rugat să îmi văd de modul meu de conducere. Nu mi-am mai dat demisia şi de atunci am început să îi trimit la plimbare fără niciun fel de pardon.”
Vă mulţumim, domnule profesor, pentru tot ce aţi făcut ca Radio România să-și dobândească un loc de prim rang în peisajul media național și internațional!
Suntem alături de familia îndoliată şi aducem un ultim omagiu omului care şi-a dedicat Radioului Național o perioadă importantă a carierei sale.
Conducerea Societății Române de Radiodifuziune
