CFR a pierdut, dramatic, la Craiova

   Etapa a 4-a din play-off-ul Ligii I de fotbal a început sâmbătă, 9 aprilie, cu partida FC Argeș – Farul Constanța, scor 0-2, iar duminică, 10 aprilie, s-a disputat meciul de pe stadionul „Ion Oblemenco” din Cetatea Băniei, unde echipa locală Universitatea Craiova a învins in extremis pe CFR Cluj, cu 3-2.

   Formația olteană a punctat prima pe tabela de marcaj, prin Alexandru Crețu, în minutul 18 (FOTO, în centru, cu numărul 14), însă campioana a egalat prin Mihai Bordeianu, în minutul 43, și chiar a preluat conducerea după pauză, când Claudiu Petrila a marcat spectaculos, cu capul, în minutul 58. Tânărul atacant al oltenilor, Jovan Marković, a readus gazdele pe linia de plutire, în minutul 69, pentru ca nou intratul pe teren, mijlocașul croat Ante Roguljić să trimită tribunele în delir cu un șut din careul mare, în minutul…90+6!!!

    Luni, 11 aprilie, de la ora 21:00, este programat ultimul joc al rundei, între FCSB și FC Voluntari.

   În fotoliul de lider se menține CFR Cluj (cu 45 de puncte), urmată de FCSB (37 de puncte), Universitatea Craiova (36 de puncte), FC Voluntari (30 de puncte), Farul Constanța (cu 28 de puncte) și FC Argeș (cu 24 de puncte).

Septimiu Cioloboc

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri