Mulți brașoveni refuză cardul de sănătate
Până la această dată, în jud. Brașov au fost distribuite peste 70.000 de carduri de sănătate, însă peste 20% dintre braşoveni refuză să primească acest card.
Deși Poșta Română face eforturi notabile de a distribui brașovenilor Cardurile de sănătate, până astăzi peste 70.000 de exemplare ajungând deja la beneficiari, există destul de mulţi braşoveni care refuză cardul. Fie îl consideră inutil, fie încurcă scrisorile cu somațile de la fisc.
Poștașii caută beneficiarul la adresa de domiciliu timp de două zile consecutiv şi, în caz că nu sunt găsiţi, lasă avizul în cutia poştală.
Astfel, beneficiarul cardului îl poate ridica în termen de 10 zile de la oficiul poştal din cartier. După primirea cardului de sănătate, beneficiarul trebuie să meargă la medicul de familie, care trebuie să activeze cardul cu ajutorul unui cititor special, pentru ca apoi să înscrie datele pacientului pe card. Aici însă, din nou probleme. Și asta pentru că nici medicii brașoveni nu s-au înghesuit să-și achiziționeze cititoarele de carduri. Dacă unii așteaptă oferte ale firmelor care comercializează astfel de cititoare, alții așteaptă să le primească de la Ministerul Sănătății.
Până una alta, medicii sfătuiesc pacienții să pună bine cardurile, la păstrare, până vor apărea și cititoarele.
Până la finalul lunii octombrie, în judeţul Braşov vor trebui să fie distribuite cetăţenilor 380.000 de carduri naţionale de sănătate, însă, potrivit reprezentanţilor Casei Naţionale de Sănătate, acestea devin obligatorii doar din martie 2015.
Vali Blajovan
Sursa: jurnalul.ro