Şeful Pentagonului a pregătit o reuniune militară internaţională, organizată mâine în Germania la baza americană de la Ramstein

     Vor participa şefi ai apărării din mai mult de 20 de state, nu toate membre NATO, pentru a discuta despre cum poate fi consolidată armata ucraineană.

       Reuniunea nu va avea loc sub auspiciile NATO a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby:

Au fost invitate aproximativ 40 de naţiuni la reuniune. Mai mult de 20 dintre naţiunile invitate au fost de acord să participe.

     Kirby a mai specificat că nu este vorba despre garanţii de securitate pentru Ucraina, ci despre modernizarea şi consolidarea armatei ucrainiene. John Kirby a calificat Reuniunea, care va avea loc la baza americană de la Rammstein în vestul Germaniei, drept o consultare cu privire la modul în care partenerii Ucrainei pot contribui la consolidarea armatei ucrainene, după ce războiul neprovocat, lansat de Rusia, se va încheia:

Secretarul Apărării doreşte ca unul dintre lucrurile care vor rezulta la Reuniunea de marţi să fie începutul unei discuţii cu naţiuni care gândesc ca noi despre relaţiile de apărare pe termen lung de care Ucraina va avea nevoie în viitor, când războiul se va încheia.

     Între timp, trupele americane antrenează 50 de militari ucraineni, în afara Ucrainei, pentru a învăţ să opereze obuzierele de 155 de mm trimise de Pentagon Kievului. Ei se vor întoarce în Ucraina, pentru a antrena unităţile de artilerie ucrainene. Acestea vor lupta pe un teren diferit faţă de cel din nord din jurul Kievului. Estul Ucrainei, unde se concentrează acum ofensiva rusească, este deschis şi plat, iar Pentagonul se aşteaptă ca ruşii să folosească acolo în special artilerie.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

A fost promulgată legea care prevede că ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat,...

Parteneri