Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

S-a deschis sezonul estival

S-a deschis sezonul estival
Foto: Foto: Primăria Constanța

Publicat de MIRELA ROTAR, 1 mai 2022, 10:51

       Sezonul estival s-a deschis în acest sfârşit de săptămână, iar cele aproximativ 100 de hoteluri care s-au pregătit pentru acest moment au avut aproape 80 la sută din camere rezervate.

     Cei peste 30 de mii de turişti aflaţi pe litoral au optat, în principal, pentru staţiunile cunoscute Vama Veche, Mamaia şi Costineşti. Hotelierii se bucură de modul în care a început sezonul estival şi spun că sunt semne de revenire, după doi ani în care turismul a fost grav afectat de restricţiile impuse de pandemie.î

      Corina Martin, preşedintele patronatului RESTO Constanţa:

Este un ritm al vânzărilor mai slab decât cel al aceleiaşi perioade din 2019. Nu suntem în acest moment, la nivelul anului 2019. Hotelurile care însă au deschis pentru 1 mai au capacitatea ocupată undeva la 80% în Mamaia, în Costineşti şi în Vama Veche undeva mult mai jos, 60% spre sudul litoralului. Ne aşteptăm ca, dacă vremea totuşi rămâne frumoasă, să atragem un număr mai mare decât cel pe care îl anunţam ca şi estimare. Cluburile s-au redeschis, vorbim deja de petreceri în club, fără restricţii. După doi ani, aceasta este o veste foarte bună şi credem că toate aceste elemente vor încuraja şi deciziile de ultim moment ale turiştilor români.

Selecția națională pentru cea mai prestigioasă competiție gastronomică din lume va fi la Brașov
Social vineri, 10 octombrie 2025, 15:12

Selecția națională pentru cea mai prestigioasă competiție gastronomică din lume va fi la Brașov

Braşovul va fi gazda selecţiei naţionale pentru cea mai prestigioasă competiţie gastronimică din lume: Bocuse D`or. Selecţia va avea loc în...

Selecția națională pentru cea mai prestigioasă competiție gastronomică din lume va fi la Brașov
Harghita: zeci de cazuri de înşelăciuni în mediul online, de la începutul anului
Social vineri, 10 octombrie 2025, 14:00

Harghita: zeci de cazuri de înşelăciuni în mediul online, de la începutul anului

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita şi structurile specializate ale DIICOT au investigat, în acest an, zeci de cazuri de...

Harghita: zeci de cazuri de înşelăciuni în mediul online, de la începutul anului
Peste 100 de locuri de muncă la Bursa AJOFM Covasna
Social vineri, 10 octombrie 2025, 13:05

Peste 100 de locuri de muncă la Bursa AJOFM Covasna

Peste 100 de locuri de muncă în domenii precum agricultură, construcţii, comerţ, producţie, servicii hoteliere, telecomunicaţii şi pază au...

Peste 100 de locuri de muncă la Bursa AJOFM Covasna
Stare de alertă a fost prelungită în comuna Praid
Social vineri, 10 octombrie 2025, 12:40

Stare de alertă a fost prelungită în comuna Praid

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Praid a hotărât prelungirea stării de alertă în comună pentru încă 30 de zile, ca urmare...

Stare de alertă a fost prelungită în comuna Praid
Social vineri, 10 octombrie 2025, 11:14

Dronă performantă pentru intervenții la ISU Harghita

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Oltul” al județului Harghita a primit de la Consiliul Județean o dronă performantă care va fi...

Dronă performantă pentru intervenții la ISU Harghita
Social vineri, 10 octombrie 2025, 11:07

Sibiu: Pentru prima dată, 13 clădiri reprezentative vor fi iluminate în verde, de Ziua mondială a sănătăţii mintale

Pentru prima dată în municipiul Sibiu, azi, 13 clădiri reprezentative, aparţinând administraţiei publice locale, instituţiilor de cultură şi...

Sibiu: Pentru prima dată, 13 clădiri reprezentative vor fi iluminate în verde, de Ziua mondială a sănătăţii mintale
Social vineri, 10 octombrie 2025, 09:16

Premierul Ilie Bolojan spune că vom trece iarna în condiţii normale şi nu crede că va exista vreun risc privind o pană de curent la nivel national

Într-un interviu aseară la B1TV el a explicat că România are suficiente capacităţi de producţie şi poate şi să cumpere energie de pe...

Premierul Ilie Bolojan spune că vom trece iarna în condiţii normale şi nu crede că va exista vreun risc privind o pană de curent la nivel national
Social vineri, 10 octombrie 2025, 09:13

Șoferul unei firme de curierat a decedat în această dimineață într-un accident produs pe DN 13

Accidentul a avut loc între o autobasculantă și un autocamion care transporta colete de curierat și s-a produs la ieșirea din localitatea...

Șoferul unei firme de curierat a decedat în această dimineață într-un accident produs pe DN 13