Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

5 braşoveni prinşi că deţineau arme şi muniţii ilegal

Publicat de radiomures, 10 noiembrie 2014, 15:17

Bărbaţii au vârste cuprinse între 36 și 72 ani

Controlul s-a desfăşurat în perioada 09.oct-07. nov de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din Braşov.

Aceştia au verificat respectarea prevederilor legale privind deținerea de arme și muniție.

Polițiștii au constatat că persoanele menționate  aveau permise de armă cu perioada de valabilitate expirată și că nu  s-au prezentat la un armurier autorizat pentru a preda armele și muniția,în termen de 10 zile de la data expirării termenului de valabilitate a permisului de armă,conform prevederilor articolului 342,alineat 6 din Codul Penal.Armele și muniția menționate au fost ridicate de polițiști,care au întocmit în toate cele cinci cazuri dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.Persoanele menționate sunt cercetate în stare de libertate și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 3 ani.

Bianca Tomuţ

 

Mâine vremea va fi uşor mai caldă decât normalul termic al perioadei, călduroasă în vestul Transilvaniei
Social duminică, 29 iunie 2025, 13:39

Mâine vremea va fi uşor mai caldă decât normalul termic al perioadei, călduroasă în vestul Transilvaniei

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Local la munte şi izolat în rest, se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice....

Mâine vremea va fi uşor mai caldă decât normalul termic al perioadei, călduroasă în vestul Transilvaniei
Cei mai mulţi elevi apreciază mediul online drept un spaţiu sigur
Social duminică, 29 iunie 2025, 12:42

Cei mai mulţi elevi apreciază mediul online drept un spaţiu sigur

Cei mai mulţi elevi apreciază mediul online drept un spaţiu sigur, arată un studiu realizat de Poliţia Română. Trei sferturi dintre tineri au...

Cei mai mulţi elevi apreciază mediul online drept un spaţiu sigur
Tânăr reținut pentru infracțiuni rutiere
Social duminică, 29 iunie 2025, 12:37

Tânăr reținut pentru infracțiuni rutiere

Polițiștii din localitatea brașoveană Rupea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un tânăr în stare de reținere, după ce...

Tânăr reținut pentru infracțiuni rutiere
Ministrul educaţiei susţine că sistemul de burse din România este cel mai generos din Uniunea Europeană
Social duminică, 29 iunie 2025, 10:28

Ministrul educaţiei susţine că sistemul de burse din România este cel mai generos din Uniunea Europeană

Sistemul de burse din România este cel mai generos din Uniunea Europeană, a susţinut astăzi, din nou, ministrul educaţiei, Daniel David. El a...

Ministrul educaţiei susţine că sistemul de burse din România este cel mai generos din Uniunea Europeană
Social duminică, 29 iunie 2025, 10:22

Aproximativ 490.000 de persoane îşi sărbătoresc astăzi onomastica, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Două treimi dintre aceştia sunt de sex masculin, iar cel mai întâlnit nume este Paul, conform datelor Direcţiei Generale pentru Evidenţa...

Aproximativ 490.000 de persoane îşi sărbătoresc astăzi onomastica, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Social duminică, 29 iunie 2025, 10:21

Platformă pentru persoanele care urmează să primească vouchere pentru plata facturilor la energie

Persoanele vulnerabile care urmează să primească lunar vouchere de 50 de lei pentru plata facturilor la energie se vor putea înscrie de la...

Platformă pentru persoanele care urmează să primească vouchere pentru plata facturilor la energie
Social sâmbătă, 28 iunie 2025, 11:26

Opt persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Salvamont România a anunțat că 8 persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, una a fost găsită decedată, iar două persoane au...

Opt persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Social vineri, 27 iunie 2025, 19:24

Trafic blocat pe strada De Mijloc din municipiul Brașov

La acest moment, traficul rutier este blocat pe strada De Mijloc, din municipiul Brașov, ca urmare a producerii unui accident de circulație. În...

Trafic blocat pe strada De Mijloc din municipiul Brașov