10 ani de excelenţă în handbal

„Centrul Naţional de Excelenţă Marian Cosma a fost o reală pepinieră de talente”, spune Ioan Dorin DĂNEŞAN, primarul municipiului Sighişoara 

Centrul Naţional de Excelenţă Marian Cosma aniversează anul acesta, zece ani de la înfiinţare, zece ani de când execelenţa sighişoreană s-a impus pe culmile handbalului de performanţă în ţară şi în lume.

Marţi, 4 noiembrie 2014, Municipiul Sighişoara va marca aşa cum se cuvine evenimentul aniversar, prilej cu care vor fi prezenţi la Sighişoara oaspeţi de marcă, personalităţi care şi-au adus contribuţia la înfiinţarea, organizarea şi buna desfăşurare a activităţii Centrului Naţional de Excelenţă Marian Cosma.

Au confirmat participarea ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela SZABO, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus PRICOPIE, Cristian GAŢU, preşedinte al Federaţiei Române de Handbal la înfiinţarea Centrului de Excelenţă, precum şi oficialităţi ai ministerului de resort, ai Federaţiei Române de Handbal, ai Inspectoratului Şcolar judeţean Mureş, oficialităţi locale. 

Evenimentul se va derula după următorul program:

11.30 – 12.30 – meci demostrativ – Sala Polivalentă „Radu Voina”

13.00 – 14.00 – ceremonie de decernare a plachetelor aniversare – Sala festivă a Primăriei municipiului Sighişoara

„Acum zece ani oraşul nostru a fost ales deloc întâmplător pentru a fi gazda unui centru de excelenţă în handbal. Sighişoara se numără între primele trei oraşe din ţară cu tradiţie în ceea ce priveşte sportul de performanţă, şi în special handbalul. De la înfiinţare şi până în prezent, Centrul Naţional de Excelenţă Marian Cosmaa fost o reală pepinieră de talente în acest domeniu. A descoperit şi promovat foarte mulţi sportivi care practică handbalul de performanţă la nivel de Liga Naţională şi Divizia A, unii dintre aceştia fiind componenţi ai Lotului Naţional de Seniori.” – Ioan Dorin DĂNEŞAN, primarul municipiului Sighişoara 

 

sighisoara.org.ro

Sursa: hcmsighisoara.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN – Music Box cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

National Geographic difuzează un nou ser...

Parteneri