Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României s-au încheiat la Braşov

Finalul a fost marcat de un foc de artificii în Piaţa Sfatului şi mult aşteptata defilare cu torţe. Retragerea a avut traseul Piaţa Sfatului -Bulevardul 15 Noiembrie – Sediul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa. 

Pe traseu, sute de privitori au aplaudat coloana, a cărui marş a fost acompaniat de fanfara militară a Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”. În afara momentelor oficiale, legate de defilarea Gărzii de Onoare şi de alocuţiunile oficialităţilor, braşovenii şi turiştii, prezenţi astăzi la manifestările de la Braşov, au avut parte şi de spectacole în aer liber, urmărite, în ciuda condiţiilor meteo nefavorabile, de un număr mare de persoane.

Cele mai urmărite au fost concertele susţinute pe scena din Piaţa Sfatului de orchestra „Plaiuri Transilvănene”, grupul de solişti „Ţara Bârsei” şi mai multe ansambluri folclorice, dar şi spectacolul Junilor braşovecheni, desfăşurat în Piaţa Unirii, care a culminat cu tradiţionala horă, în care s-au prins şi numeroşi spectatori.

Un alt moment artistic aplaudat a fost niniconcertul corului de copii Unison. În încheiere notăm şi iniţiativa Regiei Autonome de Transport Braşov, care a cinstit Zoiua Naţională, amplasând steaguri tricolore în toate mijloacele de transport în comun din municipiu.

Dorin Duşa

 

Sursa: mytex.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Directorul Teatrului ”Ariel”, Gavril Cad...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Directorul Teatrului pentru Copii şi Tin...

Parteneri