15 mureșeni angajați azi, chiar la Bursa Locurilor de Muncă

     Astăzi s-a desfășurat în marile orașe din țară Bursa Generală a Locurilor de Muncă, în cadrul căreia AJOFM Mureș a facilitat întâlnirea directă a celor fără job sau care doresc o schimbare în viața profesională cu angajatorii, prin bursele deschise la Tg.Mureș, Târnăveni, Luduș, Reghin și Sighișoara.

     Numărul de locuri de muncă disponibile a fost mare și au participat inclusiv absolvenți de liceu și deținuți, spune directorul AJOFM Mureș, Gheorghe Ștef:

Au fost contactate circa 800 de firme și au venit 75 oferind în jur de 1060 de locuri de muncă, iar la eveniment au participat între 700 și 800 de persoane, din care și 10 clase de liceu care au terminat, dar și 5 deținuți ai Penitenciarului Mureș care au venit să intre în relații cu angajatorii.

      La eveniment s-au prezentat atât muncitori cu experiență cât și persoane care încă nu au pătruns pe piața muncii. Formatului bursei a permis relaționarea directă cu angajatorii și s-au obținut ușor locuri de muncă, susține unnul din participanți:

      Angajatorii au oferit locuri de muncă pentru toate nivelurile de calificare, dar sunt de părere că procesul de angajare devine din ce în ce mai greoi.

        La încheierea Bursei Locurilor de Muncă din jud. Mureș, 15 persoane din care una cu studii superioare au obținut un loc de muncă, prin angajare.

Vlad Todoran

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Directorul Teatrului ”Ariel”, Gavril Cad...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Directorul Teatrului pentru Copii şi Tin...

Parteneri