Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Începe ultima etapă a recensământului

Începe ultima etapă a recensământului
Foto: Foto: Instituția Prefectului - Județul Mureș

Publicat de Rotar Mirela, 29 mai 2022, 13:45

    Recensământul populaţiei continuă, de mâine până pe 17 iulie, cu a treia şi ultima etapă, în care recenzorii se vor deplasa pe teren penntru colectarea datelor.

    Recenzorii, care vor putea fi identificaţi în baza unei legitimaţii, nu vor avea asupra lor chestionare pe hârtie, ci vor folosi tablete. Potrivite site-ului recensamantromania.ro, ei vor completa faţă în faţă câte un chestionar pentru acele gospodării în care, deşi au participat la autorecenzare, unii membri au completat prea puţine răspunsuri, astfel încât chestionarele respective nu au fost validate. De asemenea, vor merge şi în acele gospodării ai căror membrii, deşi au fost preînregistraţi pentru autorecenzare, nu au finalizat procedura.

     Regulamentul mai spune că dacă la o adresă recenzorul identifică două sau mai multe gospodării, el va completa câte un chestionar de recensământ pentru fiecare dintre acestea. Reamintim că a doua etapă a recensământul s-a încheiat acum două zile, iar potrivit ultimelor date oficiale publicate de Institutul Naţional de Statistică, până pe 24 mai fuseseră completate peste 10 milioane de chestionare.

     Participarea la recensământ este obligatorie prin lege, iar cei care refuză sau împiedică să ofere date riscă amenzi de până la 3000 de lei.

Peste 170 de studenţi, înscrişi la cursul pentru voluntari începători, organizat de UPU SMURD Târgu Mureş
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:43

Peste 170 de studenţi, înscrişi la cursul pentru voluntari începători, organizat de UPU SMURD Târgu Mureş

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş a anunţat că peste 170 de...

Peste 170 de studenţi, înscrişi la cursul pentru voluntari începători, organizat de UPU SMURD Târgu Mureş
Harghita: 349 de accidente montane înregistrate de la începutul anului
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 13:15

Harghita: 349 de accidente montane înregistrate de la începutul anului

Salvamontiştii harghiteni au intervenit, de la începutul anului, în cazul a 349 de accidente montane, în care au fost implicate 368 de persoane,...

Harghita: 349 de accidente montane înregistrate de la începutul anului
Clarificări din partea Ministerului Sănătăţii în cazul percheziţiilor din dosarul privind recunoaşterea unor titluri de medic specialist
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 12:57

Clarificări din partea Ministerului Sănătăţii în cazul percheziţiilor din dosarul privind recunoaşterea unor titluri de medic specialist

Ministerul Sănătăţii vine cu clarificări în cazul percheziţiilor, de azi, făcute în dosarul privind recunoaşterea unor titluri de medic...

Clarificări din partea Ministerului Sănătăţii în cazul percheziţiilor din dosarul privind recunoaşterea unor titluri de medic specialist
Harghita: 12 incendii de la începutul sezonului rece
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 12:54

Harghita: 12 incendii de la începutul sezonului rece

Pompierii harghiteni au intervenit, de la începutul sezonului rece, pentru stingerea a 12 incendii cauzate de coşuri de fum necurăţate de...

Harghita: 12 incendii de la începutul sezonului rece
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 12:00

A reapărut pesta porcină în județul Mureș

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș confirmă apariția pestei porcine în două gospodării din Glodeni și...

A reapărut pesta porcină în județul Mureș
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 11:37

Peste 5.000 de militari participă la exerciţiul „Dacian Fall 2025”

Peste 5.000 de militari, cu aproximativ 1.200 de mijloace tehnice din 10 state aliate, participă zilele aceste la unul dintre cele mai mari...

Peste 5.000 de militari participă la exerciţiul „Dacian Fall 2025”
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 11:36

Emeric Ienei s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani

Doliu în sportul românesc, Emeric Ienei s-a stins din viață în această dimineață, la vârsta de 88 de ani. Un nume uriaș în fotbalul...

Emeric Ienei s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 10:30

Trafic închis pe un sens, azi, la Dumbrăvioara

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov anunță că în cursul zilei se vor efectua lucrări de reparații la pasajul peste calea ferată...

Trafic închis pe un sens, azi, la Dumbrăvioara