Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

24 de copii, adoptaţi în jud. Harghita primele cinci luni ale anului

24 de copii, adoptaţi în jud. Harghita primele cinci luni ale anului
Foto: facebook

Publicat de Hategan Raul, 30 mai 2022, 18:38

24 de copii au fost adoptaţi în primele cinci luni ale anului şi au părăsit sistemul de protecţie din jud. Harghita. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a transmis că numărul este în creştere faţă de aceeași perioadă a anului trecut.

Din cei 24 de copii care se află în familii de adopţie, 11 au adopţia încuviinţată, iar 13 sunt încredinţaţi în vederea adopţiei. Pe lângă aceştia mai există alţi cinci copii care sunt în potrivire practică cu familii din judeţ saudin alte judeţe, în vederea adopţiei.

Copiii care au fost adoptaţi provin din asistenţă maternală profesionistă sau plasament familial, iar vârsta lor este cuprinsă între 1 an şi 11 ani. Potrivit DGASPC, copiii s-au acomodat foarte bine atât în familie, cât şi în comunitate.

La sfârşitul săptămânii trecute, un număr de 52 de copii adoptaţi şi 104 adulţi – părinţi adoptivi şi viitori părinţi adoptatori – au participat la Miercurea-Ciuc la cea de a X-a ediţie a ‘Zilei adopţiei’, evenimentul reprezentând momentul de încheiere a ‘Campaniei pentru promovarea adopţiei’ inițiat în ianuarie de DGASPC.

România a activat în premieră mecanismul european RESTORE, în urma inundaţiilor din judeţele Suceava şi Neamţ
Social miercuri, 6 august 2025, 19:10

România a activat în premieră mecanismul european RESTORE, în urma inundaţiilor din judeţele Suceava şi Neamţ

41 de locuinţe au fost distruse şi alte peste 680 au fost avariate în judeţul Suceava, în urma recentelor inundaţii. Alte 170 de locuinţe au...

România a activat în premieră mecanismul european RESTORE, în urma inundaţiilor din judeţele Suceava şi Neamţ
7 august – zi de doliu național în memoria fostului președinte Ion Iliescu
Social miercuri, 6 august 2025, 19:08

7 august – zi de doliu național în memoria fostului președinte Ion Iliescu

Ziua de 7 august 2025 a fost declarată zi de doliu național pe teritoriul României în semn de respect față de memoria fostului președinte Ion...

7 august – zi de doliu național în memoria fostului președinte Ion Iliescu
Campanie de prevenire a violenței domestice, în Harghita
Social miercuri, 6 august 2025, 17:14

Campanie de prevenire a violenței domestice, în Harghita

Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu Direcția...

Campanie de prevenire a violenței domestice, în Harghita
Turismul, în ușoară creștere în județul Mureș
Social miercuri, 6 august 2025, 15:00

Turismul, în ușoară creștere în județul Mureș

Față de anul trecut, în primele cinci luni din acest an s-a înregistrat o creștere cu 5% a numărului de turiști care au vizitat județul...

Turismul, în ușoară creștere în județul Mureș
Social miercuri, 6 august 2025, 13:41

DSP Harghita atrage atenţia asupra respectării măsurilor de siguranţă alimentară la festivaluri sau evenimente comunitare

Direcţia de Sănătate Publică Harghita atrage atenţia asupra respectării măsurilor de siguranţă alimentară la festivaluri sau alte...

DSP Harghita atrage atenţia asupra respectării măsurilor de siguranţă alimentară la festivaluri sau evenimente comunitare
Social miercuri, 6 august 2025, 09:52

Creştinii sărbătoresc astăzi Schimbarea la Faţă a Domnului

Este o sărbătoare care aminteşte de arătarea lui Iisus pe Muntele Tabor într-o lumină divină înainte de Răstignire. Evanghelia spune că...

Creştinii sărbătoresc astăzi Schimbarea la Faţă a Domnului
Social miercuri, 6 august 2025, 09:51

Sindicaliştii din învăţământ au protestat şi ieri, în faţa Ministerului Educaţiei, nemulţumiţi de pachetul de măsuri fiscal-bugetare adoptat de Guvern

Cadrele didactice au cerut demisia ministrului Daniel David şi spun că măsuri precum creşterea normei didactice, majorarea numărului de elevi...

Sindicaliştii din învăţământ au protestat şi ieri, în faţa Ministerului Educaţiei, nemulţumiţi de pachetul de măsuri fiscal-bugetare adoptat de Guvern
Social miercuri, 6 august 2025, 09:49

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Ion Iliescu va fi depus în Sala Unirii din Palatul Cotroceni

Cetăţenii care doresc să îi aducă un ultim omagiu fostului preşedinte Ion Iliescu vor avea acces azi, între orele 13:00 şi 18:00, în Sala...

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Ion Iliescu va fi depus în Sala Unirii din Palatul Cotroceni