Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

„Moștenitorii României muzicale”. Recital susținut de pianistul Cristian Sandrin

„Moștenitorii României muzicale”. Recital susținut de pianistul Cristian Sandrin

Publicat de Rotar Mirela, 7 iunie 2022, 10:59

     Un eveniment la Sala Radio: Variațiunile Goldberg de Johann Sebastian Bach, interpretate de pianistul Cristian Sandrin, în cadrul proiectului Moștenitorii României muzicale, organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera: joi, 9 iunie, ora 19.00.

    Variațiunile Goldberg, o creație capitală din istoria muzicii, un opus emblematic nu numai pentru creația genialului Johann Sebastian Bach, ci pentru întreaga istorie a muzicii, poate fi ascultat, interpretat la pian, pe o scenă bucureșteană, după mai bine de 20 ani.

     Iar cel care dă viață acestui opus monumental este pianistul de 28 ani, Cristian Sandrin, absolvent al Academiei Regale de Muzică din Londra și laureat a numeroase și importante concursuri internaționale. Printre premiile obținute se numără și cel pentru interpretarea muzicii lui Bach la ediția din 2019 a Olga Kern International Piano Competition din New Mexico.

   De-a lungul timpului, Cristian Sandrin a fost susținut de numeroase fundații din Marea Britanie, recunoscute pentru suportul oferit celor mai talentați tineri muzicieni; a concertat în cele mai importante săli britanice, dar și la Paris, Berlin, Madrid, Veneția, etc.

   Mai rar poate fi, însă, ascultat în România; iar proiectul “Moștenitorii României muzicale” îl aduce acasă pe una dintre marile scene românești, Sala Radio. Acesta este și scopul proiectului, în general: de a-i aduce pe tinerii muzicieni români cu o relevantă carieră internațională să cânte în recitaluri, și acasă, în cadrul unor evenimente ce pot fi ascultate și în direct la Radio România Muzical, și care sunt transmise și în rețeaua Uniunii Europene de Radio.

     Recitalul din 9 iunie este prezentat de Cristina Comandașu și poate fi ascultat în direct la Radio România Muzical, precum și pe contul youtube Radio România Muzical.

     Proiectul “Moștenitorii României muzicale” a debutat în 2018; până în prezent au fost organizate peste 20 de recitaluri și concerte. Recitalurile din acest proiect se adresează unui public larg, cu un repertoriu accesibil și cu o durată de o oră, fără pauză. Sub egida aceluiași proiect, au apărut și două albume la Editura Casa Radio, cuprinzând evoluții din recitaluri.
În 2020, Radio România Muzical și Rotary Club Pipera au inițiat și bursa “Moștenitorii României muzicale”, pentru tineri muzicieni cu vârste între 16 și 24 ani. Câștigători ai bursei au fost pianistul Cadmiel Boțac – în 2020, violoncelistul Cornelius Zirbo și chitaristul Dragoș Ilie – în 2021, pianista Kira Frolu – în 2022.

     Recitalul din 9 iunie face parte din seria organizată de Radio România Muzical cu ocazia aniversării sale a 25 ani de existență. Radio România Muzical este și în prezent unicul post românesc dedicat muzicii culte, un reper de valoare, punct de intersecție între muzicieni și public sub semnul “Muzicii clasice pentru toți”.

Rotary Club Pipera

       De mai bine de 110 ani, Rotary, cu cei peste 1,2 milioane de membrii profeșioniști din toate vocațiile, este o rețea globală de lideri care acționează pentru a contribui la comunitățile din întreaga lume și a inspira oamenii de pretutindeni pentru o societate sustenabilă. Rotary Club Pipera asigură susținerea financiară a proiectului “Moștenitorii României muzicale” și promovează activ concertele, ca o expresie a preocupării de a servi comunitatea pe latura culturală, educațională și inspirațională. Toate fondurile strânse de Rotary Club Pipera pentru proiectul „Moștenitorii României muzicale” servesc exclusiv pentru achitarea onorariului artiștilor și a unei părți din costurile de promovare a recitalurilor. Publicul se poate implica activ în susținerea proiectului, prin donații în contul Rotary Club Pipera. Amănunte despre posibilitățile active de implicare pot fi accesate pe contul facebook/rotaryclubpipera/

     Biletele pentru recitalul de la Sala Radio din 9 iunie pot fi achiziționate la casa de bilete a Sălii Radio și în rețeaua www.iabilet.ro. (https://www.iabilet.ro/bilete-serile-radio-romania-muzical-25-75125/).

    Parteneri media: Radio România, Rador, Agerpres, Dilema veche, Hotnews, revista Cariere, Zeppelin, liternet.ro, spotmedia.ro, news.ro.

240.000 elevi au ascultat muzică clasică la școală grație proiectului Radio România Muzical “Ascultă 5 minute de muzică clasică”
Radio România marți, 2 septembrie 2025, 14:41

240.000 elevi au ascultat muzică clasică la școală grație proiectului Radio România Muzical “Ascultă 5 minute de muzică clasică”

Ascultă 5 minute de muzică clasică, unul dintre cele mai importante proiecte educative marca Radio România, s-a desfășurat pentru al 11-lea an...

240.000 elevi au ascultat muzică clasică la școală grație proiectului Radio România Muzical “Ascultă 5 minute de muzică clasică”
S-a încheiat Caravana Teatrului Radiofonic la Radio România Regional!
Radio România luni, 1 septembrie 2025, 13:10

S-a încheiat Caravana Teatrului Radiofonic la Radio România Regional!

În această vară, teatrul a fost… la radio! În perioada 30 iunie – 31 august Caravana Teatrului Radiofonic a călătorit pe...

S-a încheiat Caravana Teatrului Radiofonic la Radio România Regional!
Teatrul Național Radiofonic – Radio România, la Reuniunea Teatrelor Naționale Românești la Chișinău
Radio România vineri, 29 august 2025, 13:55

Teatrul Național Radiofonic – Radio România, la Reuniunea Teatrelor Naționale Românești la Chișinău

În perioada 10-21 septembrie, Teatrul Național Mihai Eminescu Chișinău organizează ediția aniversară a Reuniunii Teatrelor Naționale...

Teatrul Național Radiofonic – Radio România, la Reuniunea Teatrelor Naționale Românești la Chișinău
 Redactoarea Teatrului Național Radiofonic, Oana Cristea Grigorescu este președinta juriului pentru „Digital Multimedia” la Prix Italia 2025
Radio România marți, 26 august 2025, 13:49

 Redactoarea Teatrului Național Radiofonic, Oana Cristea Grigorescu este președinta juriului pentru „Digital Multimedia” la Prix Italia 2025

Oana Cristea Grigorescu, redactoarea Teatrului Național Radiofonic și critic de teatru, a fost aleasă prin vot președinta juriului pentru...

 Redactoarea Teatrului Național Radiofonic, Oana Cristea Grigorescu este președinta juriului pentru „Digital Multimedia” la Prix Italia 2025
Radio România luni, 25 august 2025, 17:14

Roller Coaster Kiss, de Ilinca Stihi, nominalizat la Prix Europa 2025

Roller Coaster Kiss, semnat de Ilinca Stihi, producție a Teatrului Național Radiofonic, a fost nominalizat la prestigiosul festival european de...

Roller Coaster Kiss, de Ilinca Stihi, nominalizat la Prix Europa 2025
Radio România vineri, 22 august 2025, 11:11

Radio România, parte a unui flashmob radio global dedicat Ucrainei

Pe 24 august, de Ziua Națională a Ucrainei, posturile de radio din întreaga lume sunt invitate să participe la un flashmob radio global, pentru a...

Radio România, parte a unui flashmob radio global dedicat Ucrainei
Radio România marți, 19 august 2025, 17:12

Ansamblurile Radio România participă la Festivalul Internațional George Enescu

Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Big Band-ul Radio și Corul Academic Radio sunt invitate să evolueze în cadrul a 5...

Ansamblurile Radio România participă la Festivalul Internațional George Enescu
Radio România marți, 19 august 2025, 16:43

Radio România, alături de Festivalul Internațional George Enescu 2025

Din 1958, încă de la prima ediție, neîntrerupt până astăzi, Radio România este alături de Festivalul Enescu, în calitate de coproducător,...

Radio România, alături de Festivalul Internațional George Enescu 2025