Campania Naţională ‘Curăţăm România!’: Peste 3 milioane kg de deşeuri abandonate au fost colectate la nivel naţional

Peste trei milioane de kilograme de deşeuri abandonate au fost colectate în cadrul Campaniei Naţionale ‘Curăţăm România!’.

La acţiunile de ecologizare au fost înregistraţi mai mult de 20.000 de elevi, 30.000 de angajaţi din sistemul public şi peste 35.000 de voluntari, a anunţat, azi, într-o conferinţă de presă, Bogdan Balanişcu, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Pe parcursul campaniei au fost organizate peste 4.000 de acţiuni de ecologizare la nivel naţional şi peste 400 de ‘dialoguri verzi’, respectiv acţiuni în şcoli, de educaţie pentru mediu.

Campania a fost lansată la începutul lunii aprilie de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, fiind prima iniţiativă în care sunt implicate autorităţile centrale şi cele locale, precum şi asociaţiile de profil.

Sursa: Agerpres

VIDEOFM

Acum in emisie

România de nota 10 cu MIRELA ROTAR

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Salvamontiștii fac recomandări turiștilo...

Stan Lucian | Citeste articolul

Salvamontiștii atrag atenția că la munte...

Parteneri