3 noi refugii montane în Harghita

      În total, județul Harghita va beneficia de 30 de refugii montane.

    Două refugii au fost montate zilele trecute de salvamontişti în zona Borsec și respectiv în munţii Ciucului, iar cel de-al 30-lea, aflat încă în construcție, va fi amplasat în munții Harghitei.

    Şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Ors, a declarat că, deseori, astfel de refugii au salvat viețile turiștilor, iar unii dintre ei au lăsat mărturii scrise în acest sens în caietele cu impresii:

Oamenii au înțeles că aceste refugii chiar pot însemna un real adăpost. Avem și caietele cu notițe, unde ne mulțumește foarte multă lume că am amplasat acele refugii, că a fost vreme rea sau au întâlnit un urs, câini ciobănești sau au avut diverse probleme și au avut unde să se refugieze. Ne bucură că aceste refugii sunt bine păstrate de către turiști, nu sunt vandalizate. Primăriile, composesoratele, proprietarii terenurilor, pădurarii, au înțeles că ele trebuie întreținute, le curăță, mai le și vopsesc, iar dacă sunt probleme ne anunță.

     Primele refugii montane au fost amplasate în Harghita în urmă cu 12 ani, în locurile cu cele mai multe apeluri de ajutor din partea turiştilor.

   Pentru a acoperi întreg județul, salvamontiștii harghiteni cred că ar mai fi nevoie de 6-7 astfel de refugii montane, amplasate la o distanță de minimum o zi de mers de zonele locuite.

    Refugiile sunt realizate din lemn, în ele pot înnopta opt persoane, iar coordonatele GPS unde acestea se găsesc pot fi obținute accesând site-ul Serviciului Salvamont Harghita.

Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON0.00030
  • usd 0.1161 1 -0.0011

  • chf 5.0909 1 -0.0065

  • aud 3.0503 1 0.00119

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Atenție tg.mureșeni! Ursii de la Platoul...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Atenționarea vine din partea autoritățil...

Luni încep evaluările naţionale la final...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Acestea se vor derula pe parcursul următ...

Parteneri