Sângeorgiu de Mureș a început procedurile pentru construirea a 5 kilometri de piste pentru biciclete

   Primăria Sângeorgiu de Mureș a depus un proiect de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență, prin care dorește amenajarea unei piste de biciclete.

    Prin acest proiect va putea fi finanțată prima parte a pistei de biciclete dintre Gokart si Castelul Máriaffi, în lungime de circa 5 kilometri.

    Primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, Sofalvi Szabolcs, a arătat că deja au demarat procedurile pentru exproprieri și pentru obținerea autorizațiilor necesare.

Va fi o pistă din asfalt de 2 metri lățime, plus o jumătate de metru în partea dreaptă și o jumătate de metru în partea stângă, zonă de protecție, cu multe puncte de oprire, nu numai în zona terenurilor de fotbal și hochei sau Castelul Mariaffi, dar vor fi și câteva puncte de oprire cu zone wi-fi, cu stații de încărcare, evident cu zone de parcare pentru biciclete și locuri unde vor putea să petreacă mai multe ore într-o ambianță plăcută. Va fi accesibilă și pentru cei care doresc să facă o plimbare pe jos.

     Traseul începe de la granița cu municipiul Târgu Mureș, din zona Gokart și Academia de hochei de pe malul râului Mureș, continuă spre noua Academie de fotbal și loc de călărit – spre străzile Bányai – Trestiei – Apei Sărate – și va ajunge la Castelul Máriaffi.

     Dacă va fi acceptat la finanțare, traseul pentru bicicliști ar putea fi funcțional încă de anul viitor.

Raluca Creț

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9751RON-0.0004
  • usd 0.1164 1 0.00030

  • chf 5.0460 1 -0.0272

  • aud 3.0532 1 -0.0037

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

„ESTE FILM Festival” revine în perioada ...

Parteneri