A doua intervenţie de artroplastie de revizie de şold cu alogrefă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş

O echipă de medici din cadrul Secţiei Clinice Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a realizat, în cursul zilei de ieri, o intervenţie de artroplastie de revizie şold drept unei paciente de 54 de ani.

Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ 2 ore iar starea şi evoluţia pacientei este una bună, se arată într-un comunicatu al SCJU.

Este a doua astfel de intervenție realizată în cadrul Programului Naţional de Transplant, Subprogramul Os-Tendon, după reacreditarea Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş de către Agenţia Naţională de Transplant.

Echipa care a realizat întervenţia este formată din Dr. Dorin SĂLCUDEANU şi Asist. Univ. Dr. Pal FODOR, medici primari Ortopedie şi Traumatologie, Şef Lucrări Dr. Raluca FODOR, medic primar ATI, Dr. Daniel DACHER, Dr. Denis PASC, medici rezidenţi ortopedie şi traumatologie, Dr. Balasz Hunor, medic rezident ATI.

Ţesutul osos necesar pentru intervenţia artroplastie de revizie şold drept provine de la Banca de Ţesut Colentina.

Corina Fontu

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN – TEATRU LA MICROFON cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Incendiu la mai multe garaje, în localit...

Stan Lucian | Citeste articolul

Potrivit ISU Harghita incendiul se manif...

Parteneri