Târgul Disciplinelor Clinice , în premieră națională la Tîrgu-Mureș

Cristina Bulbescu se află acolo și ne spune mai multe.

O puteţi asculta mai jos.

 

Pentru prima dată, studenții mediciniști din România sunt invitați de reprezentanții clinicilor la un târg în care sunt expuse ofertele lor de cercetare. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu-Mureş a organizat acest eveniment, astăzi, între orele 11 și 12, când a avut loc o pauză între cursurile studenților.  Evenimentul a avut loc în holul din faţa Amfiteatrelor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, unde cadrele didactice din 35 de discipline clinice universitare și-au prezentat activitatea de cercetare şi oferta de teme de cercetare destinate studenţilor. Fiecare clinică a încercat să fie cât mai atrăgătoare pentru vizitatori, astfel că au fost expuse postere și afișe cu proiectele și rezultatele lor în cercetare. Târgul Disciplinelor Clinice este o inițiativă a mediului academic mureșean și se încadrează în seria de acțiuni din cadrul „Zilelor UMF” care anul acesta aniversează 69 de ani de la înființare.

Cristina Bulbescu

 

 

Sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Poliţiştii locali din Târgu Mureş şi Bra...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Ei se alătură colegilor din întreaga ţar...

Parteneri