Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Școală de vară pentru jurnaliști, la Târgu Mureș, pe tema refugiaților

Școală de vară pentru jurnaliști, la Târgu Mureș, pe tema refugiaților

Publicat de Rotar Mirela, 7 august 2022, 16:00

Timp de două zile, opt jurnaliști din Târgu Mureș, Cluj Napoca, Iași alături de peste 10 refugiați ucraineni au luat parte la o inedită școală de vară dedicată subiectului delicat al efectelor războiului din țara vecină.

S-a discutat despre ajutorul acordat de România încă din primele momente, solidaritatea umană, situația actuală a refugiaților, însă accentul principal a fost pus pe poveștile de viață ale participanților.

Marius Dumitrescu, președinte Asociația „Suryam” :

Am aflat cu suprindere că este o inițiativă unică în România și că nu a mai organizat nimeni o școală de vară pe acest subiect, în relația cu refugiații. Am avut refugiați care au participat în calitate de participanți ceea ce însemna că se expun jurnaliștilor, dacă aș putea spune așa. S-au luat foarte multe interviuri, cred că a fost o oportunitate foarte bună pentru jurnaliști de a trece puțin în poveste.

Inițiativa ar putea fi repetată în toamnă.

Koreck Maria în numele Fundației Comunitare Mureș, organizație care a facilitat finanțarea pentru proiectul MureșHub din partea organizației britanice Oxam:

Concluzia a fost că este foarte mare nevoie de asemenea evenimente, unde se discută foarte deschis, la obiect, despre probleme sensibile, care privesc în acest caz, în cazul nostru, refugiați ucraineni, dar și toată situația care există în jurul efectelor războiului. Efecte care ne privesc ca țară, dar și ca comunitate locală mai ales.

Una dintre poveștile împărtășite jurnaliștilor a fost cea a Anei:

Limba română nu am învățat-o, limba română e limba mea natală. Sunt din sudul Ucrainei, dintr-un sat de români moldoveni etnici. Lucram la Asociația Suryam, specialitatea în mare era pe medicină, dar acum lucrăm pe proiectele cu refugiații. Avem niște proiecte minunate, interesante, foarte mult ajutăm, le dăm oarecare servicii, ajutor, îi ajutăm cu traducerea, îi ajutăm să primească servicii medicale, o vreme oarecare am avut proiecte ‘medicamente gratis’.

În cadrul proiectului MureșHub se va crea, de asemenea, un ghid pentru refugiații din județ, dar și o platformă activă pentru a satisface nevoile reale ale acestora.

Iulia Vizi

Universitatea de medicină de la Chişinău nu putea să fi eliberat diplome false de rezidenţiat unor medici care nu ar fi frecventat cursurile
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 16:26

Universitatea de medicină de la Chişinău nu putea să fi eliberat diplome false de rezidenţiat unor medici care nu ar fi frecventat cursurile

Așa susţine ministrul Sănătăţii din Republica Moldova, Emil Ceban. Fost rector al acestei universităţi, el respinge ferm acuzaţiile şi...

Universitatea de medicină de la Chişinău nu putea să fi eliberat diplome false de rezidenţiat unor medici care nu ar fi frecventat cursurile
Mare atenție la capcanele din mediul online, de Black Friday!
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:57

Mare atenție la capcanele din mediul online, de Black Friday!

Avertismentul vine din partea polițiștilor brașoveni care atrag atenția asupra metodelor tot mai ingenioase de fraudare atât a comercianților,...

Mare atenție la capcanele din mediul online, de Black Friday!
Zeci de angajați ai Fabricii de Pulberi Făgăraș au făcut astăzi un protest spontan în curtea fabricii
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:51

Zeci de angajați ai Fabricii de Pulberi Făgăraș au făcut astăzi un protest spontan în curtea fabricii

Oamenii cer demisia conducerii, nemulțumiți de faptul că instalațiile pe care lucrează sunt în stop funcțional de aproximativ trei luni de...

Zeci de angajați ai Fabricii de Pulberi Făgăraș au făcut astăzi un protest spontan în curtea fabricii
Percheziţii în Harghita şi Bacău, într-un dosar de înşelăciune
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:47

Percheziţii în Harghita şi Bacău, într-un dosar de înşelăciune

Percheziţii în Harghita şi Bacău, într-un dosar de înşelăciune Poliţiştii harghiteni, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe...

Percheziţii în Harghita şi Bacău, într-un dosar de înşelăciune
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:43

Peste 170 de studenţi, înscrişi la cursul pentru voluntari începători, organizat de UPU SMURD Târgu Mureş

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş a anunţat că peste 170 de...

Peste 170 de studenţi, înscrişi la cursul pentru voluntari începători, organizat de UPU SMURD Târgu Mureş
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 13:15

Harghita: 349 de accidente montane înregistrate de la începutul anului

Salvamontiştii harghiteni au intervenit, de la începutul anului, în cazul a 349 de accidente montane, în care au fost implicate 368 de persoane,...

Harghita: 349 de accidente montane înregistrate de la începutul anului
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 12:57

Clarificări din partea Ministerului Sănătăţii în cazul percheziţiilor din dosarul privind recunoaşterea unor titluri de medic specialist

Ministerul Sănătăţii vine cu clarificări în cazul percheziţiilor, de azi, făcute în dosarul privind recunoaşterea unor titluri de medic...

Clarificări din partea Ministerului Sănătăţii în cazul percheziţiilor din dosarul privind recunoaşterea unor titluri de medic specialist
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 12:54

Harghita: 12 incendii de la începutul sezonului rece

Pompierii harghiteni au intervenit, de la începutul sezonului rece, pentru stingerea a 12 incendii cauzate de coşuri de fum necurăţate de...

Harghita: 12 incendii de la începutul sezonului rece