Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

CL Brașov a stabilit cine se ocupă de ridicarea mașinilor ilegal parcate

CL Brașov a stabilit cine se ocupă de ridicarea mașinilor ilegal parcate
Foto: Sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Brașov

Publicat de Rotar Mirela, 29 august 2022, 13:17

Ridicarea mașinilor parcate neregulamentar și desființarea construcțiilor neautorizate din oraș vor fi prestate de RIAL și Tetkron, societăți în subordinea Consiliului Local, după ce a fost aprobat un proiect de hotărâre în acest sens.

Tetkron se va ocupa de ridicarea mașinilor parcate la întâmplare, iar RIAL-ul, de demolări. Contractul pentru Tetkron are o valoare estimată de aproximativ 76.000 de lei/ lună, până la final de an, iar în cazul RIAL, estimarea este la peste 3 milioane lei, pentru un an. Primarul municipiului Brașov, Allen Coliban:

Un alt proiect vizează majorarea tarifelor penru proprietari, în cazul în care mașina parcată ilegal este ridicată, respectiv 900 de lei, pentru 24 de ore, dintre care peste 300 de lei fiind tariful de ridicare.

Dacă plata se face în maxim 12 ore de la ridicare, taxele scad la jumătate.

Zona metropolitană Braşov va avea un sistem public de transport feroviar
Administraţie luni, 3 noiembrie 2025, 13:00

Zona metropolitană Braşov va avea un sistem public de transport feroviar

Prin accesarea de fonduri europene se va realiza un tren metropolitan de legătură între municipiile Braşov şi Sfântu Gheorghe, precum şi cu...

Zona metropolitană Braşov va avea un sistem public de transport feroviar
După două decenii, două blocuri ANL pentru tineri vor fi construite la Miercurea-Ciuc
Administraţie luni, 3 noiembrie 2025, 12:23

După două decenii, două blocuri ANL pentru tineri vor fi construite la Miercurea-Ciuc

Consiliul Local a aprobat, săptămâna trecută, studiul de fezabilitate pentru viitoarele locuinţe. Acestea vor fi construite în zona Aleea...

După două decenii, două blocuri ANL pentru tineri vor fi construite la Miercurea-Ciuc
A fost prelungită perioada în care primăriile şi consiliile judeţene pot cere împrumuturi pentru investiţii locale şi termoficare
Administraţie luni, 3 noiembrie 2025, 07:29

A fost prelungită perioada în care primăriile şi consiliile judeţene pot cere împrumuturi pentru investiţii locale şi termoficare

Autorităţile centrale au prelungit perioada în care primăriile şi consiliile judeţene din ţară pot cere împrumuturi pentru investiţii...

A fost prelungită perioada în care primăriile şi consiliile judeţene pot cere împrumuturi pentru investiţii locale şi termoficare
Covasna – prefectura sprijină cetăţenii în recuperarea documentelor de muncă
Administraţie vineri, 31 octombrie 2025, 20:25

Covasna – prefectura sprijină cetăţenii în recuperarea documentelor de muncă

În județul Covasna, prefectura se implică activ sprijinirea cetăţenilor care au lucrat în companiile și instituțiile desființate după 1989,...

Covasna – prefectura sprijină cetăţenii în recuperarea documentelor de muncă
Administraţie vineri, 31 octombrie 2025, 15:35

Avertisment din Harghita: România riscă să piardă fondurile europene 2028–2034 dacă nu se pregătește din timp

Vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, avertizează că România trebuie să înceapă de pe acum pregătirile pentru...

Avertisment din Harghita: România riscă să piardă fondurile europene 2028–2034 dacă nu se pregătește din timp
Administraţie vineri, 31 octombrie 2025, 14:23

CJ Harghita anunţă că au fost semnate contractele pentru întreţinerea de iarnă a drumurilor judeţene

Consiliul Judeţean Harghita a anunţat, astăzi, că judeţul este pregătit pentru sezonul rece, după semnarea contractelor pentru întreţinerea...

CJ Harghita anunţă că au fost semnate contractele pentru întreţinerea de iarnă a drumurilor judeţene
Administraţie joi, 30 octombrie 2025, 19:33

Primăria Sibiu intenţionează interzicerea trotinetelor electrice în parcurile din municipiu în afara pistelor de biciclete

Primăria municipiului Sibiu intenţionează interzicerea circulaţiei cu trotinetele electrice în parcuri, în afara pistelor de biciclete marcate,...

Primăria Sibiu intenţionează interzicerea trotinetelor electrice în parcurile din municipiu în afara pistelor de biciclete
Administraţie joi, 30 octombrie 2025, 17:23

CL Sfântu Gheorghe a aprobat participarea la proiectul ‘Tren Metropolitan Braşov’

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat, azi, încheierea unui parteneriat cu alte nouă unităţi administrativ teritoriale pentru pregătirea,...

CL Sfântu Gheorghe a aprobat participarea la proiectul ‘Tren Metropolitan Braşov’