„Artă contemporană în Camera K’ARTE”

Ada Muntean este artista invitată la Camera K.Arte.

“Fragments from a Life I don’t Remember” explorează ambiguitatea și caracterul fluid pe care le dobândește identitatea omului contemporan, influențată fiind de câțiva factori principali și anume: cel genetic, temporal și social. Experimentele vizează căutarea înțelegerii identității individuale pornind de la trecut, de la istorie, de la căutarea personală în jurul fotografiei de familie, a universului latent aflat în spatele traseului temporal dintre imagine și realul palpabil.

Ada Muntean (n. 1987) trăiește și lucrează în Cluj-Napoca. Absolventă a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, este prezentă din 2010 pe scena de artă locală și internațională cu proiecte solo și de grup.

“Proiectul explorează “cămăruțe” ale psihicului meu care se constituie drept fragmente de amintiri sau impresii ale unor amintiri ce vin asemenea unei inserții neasteptate, a unui smash cut în prezent pentru a-mi pune semne de întrebare în fața deciziilor pe care le-am luat, a experiențelor pe care le-am trăit, proiectându-mi mental un posibil viitor.”(Ada Muntean)

Expoziția face parte din proiectul „Artă contemporană în Camera K’ARTE”, ed a IX-a, organizat de Asociatia K’ARTE.

Diana Gherendi

VIDEOFM

Acum in emisie

Acasă în Ardeal cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri