Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Cabinetele de medicină de familie pot avea puncte de lucru la sate

Cabinetele de medicină de familie pot avea puncte de lucru la sate
Foto: Foto: gov.md

Publicat de Rotar Mirela, 15 octombrie 2022, 12:10 / actualizat: 17 octombrie 2022, 10:19

Legea prin care cabinetele de medicină de familie pot deschide puncte de lucru la sate a fost promulgată de președintele Johannis săptămâna aceasta.

Potrivit legii, cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru dacă solicitantul asigură un program fracționat de minimum 10 ore pe săptămână.

Punctele de lucru pot fi deschise în mediul rural în aceeași Unitate administrativ teritorială sau în alte unități unde există deficit de medici.

Reprezentanții medicilor de familie mureșeni cred, însă, că vor fi puțini cei care vor face față activității din mai multe puncte de lucru din cauza numărului mare de pacienți. Asociațiile profesionale avertizează, de asemenea, că dacă nu vor fi luate măsuri pentru acoperirea deficitului de medici de familie, această specialitate va dispărea în câțiva ani.

Președintele Asociației Medicilor de Familie Mureș, dr. Luminița Boitor:

Este greu după 7 ore de consultații să te mai duci în altă parte și să fie la fel zilnic. Dacă decidenții noștri nu vor conștientiza că suntem puțini și o să fim și mai puțini și că trebuie să facă ceva, va fi cumplit pentru că nu vom putea munci de dimineața până seara. Suntem implicați și în screening-uri, în consulturile din cabinete, avem și cursurile noastre. Avem o grămadă de activități. Avem și bolnavul cronic și trebuie să facem și prevenție.. dar ne ignoră total. Când vor schimba politica, atunci și studenții și studenții vor înclina spre medicina de familie care e o specialitate foarte frumoasă. Doar ei au făcut-o urâtă prin birocrație.

Reprezentanții Colegiului Medicilor arată că, la această dată, în toată țara este un deficit de circa 2.000 de medici de familie.

De asemenea, mai bine de jumătate din cei aproximativ 11.000 care încă lucrează au vârsta peste 60 de ani.

Cristina Bulbescu

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Sănătate vineri, 12 septembrie 2025, 11:23

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor

O ciupercă se răspândește rapid în spitalele din Europa, iar 5 țări, Spania, Grecia, Italia, România și Germania, au concentrat majoritatea...

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei
Sănătate vineri, 12 septembrie 2025, 07:34

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, aflat la dispoziția guvernului,...

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei
Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii
Sănătate joi, 11 septembrie 2025, 10:09

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă...

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii
Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi
Sănătate joi, 11 septembrie 2025, 10:07

Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi

Ministerul Sănătăţii a publicat ieri în transparenţă decizională ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35...

Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi
Sănătate miercuri, 10 septembrie 2025, 17:00

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, acceptat în Programul național pentru AVC

Deja de doi ani se fac la Miercurea Ciuc trombolize pentru pacienții cu AVC, iar în viitorul apropiat urmează să fie efectuate și alte...

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, acceptat în Programul național pentru AVC
Sănătate miercuri, 10 septembrie 2025, 12:10

Decizie fără precedent a Curții Europene de Justiție în cazul unui pacient mureșean

Un pacient din județul Mureș a fost diagnosticat la o clinică privată, în urmă cu 8 ani, cu cancer de prostată și a primit recomandarea unei...

Decizie fără precedent a Curții Europene de Justiție în cazul unui pacient mureșean
Sănătate vineri, 5 septembrie 2025, 08:59

Mureş: Centrul de Transfuzie Sanguină, apel la donatori după scăderea stocului de sânge din grupa A+

Centrul de Transfuzie Sanguină Mureş a făcut un apel public la donatori pentru a contribui la refacerea rezervei de sânge, după ce s-a semnalat...

Mureş: Centrul de Transfuzie Sanguină, apel la donatori după scăderea stocului de sânge din grupa A+
Sănătate miercuri, 3 septembrie 2025, 16:40

Rogobete: Am extins reţeaua de spitale care pot trata pacienţii cu AVC

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat azi că una dintre priorităţile sale o reprezintă creşterea accesului pacienţilor la...

Rogobete: Am extins reţeaua de spitale care pot trata pacienţii cu AVC