Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Peste 600 de persoane au participat, astăzi, la mitingul organizat de Confederaţia Meridian, în faţa Guvernului

Publicat de Rotar Mirela, 25 octombrie 2022, 14:42

Angajaţi şi pensionari din diferite domenii de activitate s-au declarat nemultumiţi de salarii, de condiţiile de muncă, de veniturile care nu ţin pasul cu inflaţia, dar şi de vârsta de pensionare.

În Piața Victoriei au fost silvicultori, mineri și agricultori, angajați din CFR și din Poliție. Protestatarii au venit din toate județele.

În cazul polițiștilor, aceștia cer încadrarea activității în condiții speciale sau deosebite de muncă. Președintele ProLex, Vasile Lincu:

Aici, la miting, cei mai mulți sunt din Poliția Locală. Principala nemulțumire este reducerea vârstei de pensionare. Practic, ei au dreptul de a fi încadrate în activitatea în condiții deosebite sau speciale de muncă prevăzută în lege, dar nu se aplică, sub diferite pretexte. Neaplicându-se, ei ies la pensie la 65 de ani. Știm că nu se poate să îi alergi pe hoți la 65 de ani, să îndeplinești atribuțiile pe rutier sau ordine publică la această vârstă. De asemenea, solicitarea de a respecta legea salarizării, de a o aplica în integralitatea sa.

Și reprezentanții agricultorilor au revendicări clare: ajutor de stat pentru fermierii afectați de secetă în 2022 și măsuri de sprijin concretă pentru combaterea crizei energetice.

Președintele federației Agro ProPact, Costel Ichim:

 Ajutorul financiar pentru fermierii care au fost loviți de secetă, este vorba despre punerea în aplicare a programului de anti-grindină, finanțarea lui, atât de importantă, mai ales pentru această perioadă de secetă prin care trecem, funcționarea Casei Unirea pentru fermieri, aplicarea legislației actuale privind salarizarea, încât și colective de muncă. Iar pentru anii 2023, ne-am dori foarte mult ca programele lucrate în cadrul Ministerului Agriculturii și finanțate prin PNRR, în ceea ce privește irigațiile să se materializeze, cât și a măsurilor de combatere a crizei aceasteia energetetice, care, într-adevăr, va face alimentele mult mai scumpe și va duce la falimentul cu multor fermieri.

Revendicările generale ale celor reuniți în Confederația Meridian sunt majorarea la 3.200 de lei a salariului minim brut, începând cu 1 ianuarie 2023, pentru toate categoriile socio-profesionale, instituirea prin legea a unui sistem de indexare automată, raportat la inflație, a salariilor pensiilor și pentru menținerea puterii de cumpărare și respectarea contractelor colective de muncă.

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:29

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș

Potrivit ISU Mureș, un autoturism a intrat într-un stâlp. În urma evenimentului au rezultat trei victime: o persoană în cod roșu și două...

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș
„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:27

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş

Biblioteca Județeană Mureș sărbătorește 112 ani de activitate continuă, iar săptămâna 17-22 noiembrie este dedicată cărții și...

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş
Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:40

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc

Preşedinta Comitetului European al Regiunilor, Tüttő Kata, a participat azi, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse...

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc
„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:37

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș

Mai multe organizații neguvernamentale organizează la Târgu Mureș, pentru prima dată în România, un eveniment informal, cultural, muzical și...

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:34

„Seminţe cu suflet”, la Biblioteca Judeţeană Braşov

Biblioteca Judeţeană Braşov găzduieşte sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 10:00, o nouă ediţie a pieţei „Seminţe cu suflet”, un...

„Seminţe cu suflet”, la Biblioteca Judeţeană Braşov
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 07:53

Două târguri de Crăciun s-au deschis deja în acest weekend în România

Este vorba de evenimentele de la Sibiu şi Craiova. Zăpadă artificială, sănii zburătoare, tradiţii, spectacole vizuale, ateliere, sunt doar...

Două târguri de Crăciun s-au deschis deja în acest weekend în România
Eveniment vineri, 14 noiembrie 2025, 13:57

Gala Premiilor Turismului Balnear și de Wellness din România și-a desemnat câștigătorii la Sovata

În cadrul Congresului Turismului Balnear și de Wellness, miercuri seara s-a celebrat excelența, inovația și pasiunea celor care contribuie la...

Gala Premiilor Turismului Balnear și de Wellness din România și-a desemnat câștigătorii la Sovata
Eveniment vineri, 14 noiembrie 2025, 13:00

Turiștii pot intra în atmosfera târgurilor interbelice, la Muzeul Județean din Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș găzduiește, la Secția de Etnografie și Artă Populară, expoziția „La bâlci. Târgurile mureșene și lumea...

Turiștii pot intra în atmosfera târgurilor interbelice, la Muzeul Județean din Târgu Mureș