Profesorii brașoveni au participat la un training intensiv cu experți din Finlanda

40 de profesori, alături de 10 directori de unități de învățământ, de la creșe, grădinițe, școli și licee brașovene au participat, săptămâna trecută, la un training intensiv cu experți din Finlanda, de la Universitatea de Științe Aplicate Hame.

Aceștia au luat contact cu modelul finlandez de învățământ, unde educația este structurată astfel încât copiii și tinerii să fie pregătiți atât pe plan școlar, cât și pentru viață, punându-se accent pe competențe practice și pe dezvoltarea unor aptitudini de care este nevoie în prezent și în viitor.

Primarul Municipiului Brașov, Allen Coliban, a arătat că primăria încurajează orice reformă a învățământului, iar principiile finlandeze ar putea fi introduse în școlile brașovene:

Este un sistem educațional – cel finlandez – apreciat la nivel internațional, în topul performanței educaționale, și principiile acestui sistem au fost predate, au fost analizate, au fost discutate atât cu cadre didactice – 40 la număr, cât și cu reprezentanți ai direcțiunilor școlilor din Brașov care au dorit să fie parte din acest proiect. Mă bucur foarte mult să văd entuziasm la finalul acestei săptămâni și planuri pe mai departe, astfel încât din următorul an educațional să putem vorbi despre sistem finlandez în școlile de stat din Brașov.

Stenuța Gall, profesor la Școala Gimnazială nr. 5 din Brașov, este de părere că sistemul finlandez nu poate fi implementat în structura actuală a școlii românești, dar s-ar putea face o serie de modificări pentru adoptarea unor idei finlandeze.

Un exemplu: dacă eu sunt profesor de fizică și colega mea, profesor de geografie, dorește să facă o lecție out-door, adică în afara clasei, nu ajunge o oră pentru aceasta, și ar trebui să legăm 2-3 ore la aceeași clasă, ca să putem să realizăm o învățare altfel, să ieșim în comunitate, să ieșim în natură și să facem ceea ce trebuie, după sistemul lor. Aceasta înseamnă că fac 3 ore de fizică cu clasa A, colegul meu face 2 ore de geografie cu clasa B și facem schimb între noi cumva. Există soluții pentru adaptarea programului la un astfel de sistem, nu putem în sistemul actual, și nu cu programul actual să facem treaba aceasta.

Anca Băcanu, profesor la Liceul Vocațional Hans Mattias Teutsch, a arătat că în școlile din Finlanda elevii sunt relaxați, zâmbesc și își permit să greșească:

Am învățat să fiu eu, să fiu mai relaxată, să zâmbesc mai mult. Am învățat că mai simplu este mai eficient, mai puțin este mai mult. Am învățat că trebuie să ținem cont de nevoile elevilor, de nevoile profesorilor, de nevoile părinților, dar aceste nevoi să nu fie prezentate la nivel ideal, ci să se bazeze pe sinceritate și pe transparență..

Acest curs de pregătire face parte din ,,Programul de formare continuă a orașului Brașov pentru directori și profesori”, program derulat în cadrul parteneriatului încheiat între Primăria Municipiul Brașov, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Universitatea de Științe Aplicate Hame din Finlanda.

Raluca Creț

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

National Geographic difuzează un nou ser...

Parteneri