Numeroşi români continuă să lucreze de acasă

Mulţi angajatori au păstrat posibilitatea ca personalul să opteze pentru telemuncă sau pentru regimul hibrid, în care se merge la birou doar câteva zile pe săptămână, pentru a întări munca în echipă.

Deşi la prima vedere lucrul de acasă are o mulţime de beneficii, există şi o serie de efecte negative ale acestui proces – specialiştii în muncă atrag atenţia că efectele psihologice sunt importante şi, de acum, costurile uriaşe ale utilităţilor i-ar putea determina pe mulţi tele-salariaţi să opteze pentru muncă la birou.

Aproape 10% dintre angajaţii din judeţul Timiş, majoritatea din IT şi telecomunicaţii, lucrează în regim de telemuncă. Aproape 27.000 de salariaţi, cu doar 4.000 mai puţini decât în pandemie. Cele mai multe companii au optat pentru un regim hibrid, pentru a păstra avantajele muncii de la distanţă.

Miodrag Hojda, reprezentantul unei firme de Automotive din Timişoara:

Odată cu pandemia, lucrurile au accelerat nevoia de flexibilizare, astfel încât în momentul ăsta, la nivel de echipe se stabileşte cum doresc să lucreze, primesc echipamentul necesar şi lucrează de acasă.

Conducerea ITM Timiş atrage atenţia că telemunca implică şi o serie de riscuri asupra sănătăţii angajaţilor. Directorul adjunct, Ileana Mogoşanu:

A la longue, pot să facă depresii, pot să nu mai socializeze. Despre faptul că nu vor să se întoarcă la birou cred că se gândesc mult la timpul care l-ar petrece în trafic, consumul de combustibil, dar, din moment ce au crescut costurile facturilor, s-ar putea să-şi dorească totuşi să se întoarcă la birou pentru că vor avea costuri mai mari dacă vor munci de acasă şi nu ştiu dacă angajatorii vor fi dispuşi să suporte aceste costuri.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Situaţia de la Slănic Prahova se agravea...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Autorităţile au luat decizia de a evacua...

Parteneri