USR cere demisia ministrului de interne, Lucian Bode

USR cere demisia ministrului de interne, Lucian Bode, după ce Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai a publicat rezultatele evaluării asupra tezei sale de doctorat.

Comisia a constatat că lucrarea include erori de citare și unele fragmente plagiate, care în total reprezintă aproape 3% din teză.

Deputatul USR Cristian Seidler a atras atenția că instituția universitară nu s-a pronunțat pe întreaga lucrare, ci doar pe paginile din sesizare.Cristian Seidler:

1.925 de cuvinte, asta raportat doar la fragmentele sesizate, au fost constatate ca fiind plagiat. Înseamnă 3% din lucrare plagiată, conform constatării Comisiei de etică a UBB, că restul lucrării de doctorat este curată? Nu. pentru că, așa cum ne spune comisia UBB, au analizat doar ceea ce a fost sesizat. Iar, strict cantitativ, sesizarea se referă la primele 20 de pagini din lucrarea de doctorat a domnului Bode, ceea ce reprezintă aproximativ 10% din lucrarea din doctorat.

Ministrul de interne, Lucian bode, spune însă că lucrarea sa este în regulă și că titlul de doctor este menținut.

El mai precizează că va remedia erorile de citare care ar fi survenit în cuprinsul a mai puțin de șapte pagini din totalul celor 220 ale tezei.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

ACASĂ ÎN ARDEAL cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Lumina Sfântă a fost împărţită clerului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Lumina Sfântă a fost împărţită, la prânz...

Parteneri