Harghita: localitățile românești din județ, discriminate la repartizarea fondurilor

Consiliul Judeţean Harghita a decis vineri, alocarea pentru localităţile din nordul judeţului a unor sume mult mai mici din cota de 6% din impozitul pe venit, decât pentru cele cu populaţie maghiară.
Consilierul PNL Teodor Dobrean a precizat că sunt diferenţe foarte mari, chiar şi de zece ori, între localităţile cu populaţia preponderent maghiară şi celelalte, subliniind că alocările nu trebuie să se facă pe criteriu etnic, ci în funcţie de numărul de locuitori.
El adaugă că dintotdeauna a existat un asemenea gen de discriminare în județ, dar parcă niciodată atât de evidentă ca acum.

Proiectele de hotărâre au fost cu sume foarte mici pentru localitățile din zona de nord a județului, de exemplu, pentru Toplița au fost 513.000 de lei, pentru comune precum Gălăuțaș sau Sărmaș, câte 100.000 de lei. Spre comparație, localitățile tot din zona de nord, dar cu etnici maghiari au primit sume mult mai mari: Remetea- 1 milion de lei, Ciumani- 900.000 de lei, Ditrău- 700.000, Joseni- 900.000 de lei. Adică există niște disproporții foarte mari, ceea ce ne-a determinat să avem o discuție foarte serioasă pe această temă, însă, din păcate, problema nu și-a găsit sorți de izbândă, arătându-ni-se că matematica este una foarte clară în politică și că majoritatea decide.

Președintele CJ Harghita, Borboly Csaba respinge orice criterii etnice în deciziile de repartizare a sumelor către localități, și arată că în acest an vor mai fi primite sume de la Guvern din cota de 6% din impozitul pe venit:

Aprobăm această hotărâre de principiu, prin care încercăm să găsim soluții pentru ca Toplița sau alte localități să nu rămână în afara finanțării. Deci vor fi venituri în plus de la buget, și anul acesta vom mai avea sume din cota de 6% din impozitul pe venit. Avem în vedere foarte multe aspecte, și trebuie să ținem cont că deciziile nu au fost niciodată luate pe criterii etnice.

CJ Harghita a primit în acest an suma de aproape 33 milioane de lei care, potrivit lui Teodor Dobrean, a fost împărțită celor trei scaune secuiești care compun județul Harghita. 

Consilierul județean PNL mai precizează că fiecare ”scaun” are un lider, corespunzând conducerii CJ Harghita, adică președintele Borboly Csaba e pe regiunea Ciuc, vicepreședintele Biro Botond răspunde de Odorheni iar de zona Toplița-Gheorgheni se ocupă vicepreședintele Barti Tihamer.

Sursa: Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Pers...

Parteneri