EXCLUSIVITATE: Patru focare de pestă porcină, în apropiere de Tg. Mureș

Deși anul acesta au fost puține focare de pestă porcină în județul Mureș, săptămâna trecută au fost descoperite, în doar trei zile, patru focare, dintre care două la Dumbrăvioara, unul la Periș, iar altul la Sângeorgiu de Mureș.

Toate sunt la gospodării individuale iar porcii au fost uciși și incinerați.

Cei mai mulți au fost găsiți la Sângeorgiu de Mureș, a declarat pentru Radio Târgu Mureș, șeful Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș, Kincses Sandor:

Noi, momentan, avem 4 focare ce au apărut la Dumbrăvioara, Periș și unul la Sângeorgiu de Mureș în gospodăriile populației. Au fost cazuri când au prezentat simptome și au fost cazuri în care animalul a decedat. Au fost recoltate probe are, bineînțeles, s-au confirmat și restul animalelor au fost ucise și ecarisate. La Dumbrăvioara 5 porci au fost uciși, la Periș – 4 iar la Sângeorgiu de Mureș au fost 16 dar acolo majoritatea erau purcei.

Specialiștii DSVSA investighează dacă există o legătură între aceste focare, ele fiind apropiate unele de altele.

Un posibil vector de transmitere este proprietarul uneia dintre gospodării, care este și măcelar, dar virusul putea fi transmis și de la porcii mistreți, prin intermediul furajelor contaminate, proaspăt adunate de pe câmp, mai spune Kincses Sandor:

Încercăm să facem o legătură între ele. La primul focar, din anchetele preliminare, proprietarul este măcelar. Umblă și sacrifică porci în gospodării. Din câte am înțeles, mai și vinde carne… De acolo, încolo mai departe e treaba poliției că noi nu facem anchete penale. Nu cred că a vândut carne infectată pentru că ceea ce a avut în gospodărie a murit…

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș nu a fost sesizat până acum despre acest caz, au anunțat pentru RTM reprezentanții instituției. În schimb, specialiștii DSVSA au luat o serie de măsuri privind mișcarea animalelor în zonele de protecție și de supraveghere, în total 10 km în jurul focarelor.

35 de localități din întreaga zonă sunt afectate, precizează șeful DSVSA Mureș, Kincses Sandor:

În zonele de protecție și supraveghere, mișcarea porcilor este interzisă. Sacrificarea este permisă doar cu anunțarea prealabilă a medicului veterinar care efectuează un examen clinic și se face recensământul porcilor de către colegii noștri. Se umblă din gospodărie în gospodărie pentru a se face un examen clinic prealabil și un recensământ și dacă nu mai apar cazuri, după un examen clinic în zona de protecție de 3 km se vor închide focarele. Acum, sperăm să nu mai apară altele să se suprapună.

La nivel național, erau active, la finele săptămânii trecute, peste 40 de focare de pestă porcină, dintre care trei în exploatații comerciale iar restul în gospodării individuale.

Au fost eutanasiate zeci de mii de capete de porcine, dintre care doar în Timiș aproape 40 de mii, la un mare producător, iar în județul Iași, alte 20.000 de animale au fost ucise din două ferme.

Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Se poate decide a doua finalistă la futs...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Etapa a 5-a din play-off-ul Ligii I de f...

Parteneri