S-a deschis Muzeul SilviCULTURAL, cu tururi virtuale, foto şi video pe trasee tematice

Patru Grupuri de Acţiune Locală (GAL) din regiunile Centru, Nord-Vest şi Nord-Est au reuşit să înfiinţeze un Muzeu SilviCULTURAL, în care se pot face tururi virtuale, foto şi video, pe trasee tematice astfel încât turiştilor să le fie stârnită curiozitatea să viziteze şi fizic zonele promovate.

În cadrul Muzeului SilviCultural au fost incluse 28 de obiective din cele 8 comune din GAL Dealurile Târnavelor, cinci trasee SilviCulturale care parcurg Ţinutul Zimbrilor, nouă trasee din teritoriul GAL Lider Cluj și 19 obiective din teritoriul GAL Prietenia Mureş-Harghita. Au fost organizate și două tabere de ‘educaţie despre natură, în natură’ la care au participat peste 80 de copii şi 8 cadre didactice din cele 4 GAL-uri partenere.

De asemenea, a fost organizată o activitate de plantare arbori în pepiniera din Saschiz (Mureş) câte o provocare SilviCulturală în fiecare GAL, cu zeci de premii, o caravană de promovare a rezultatelor proiectului, patru filme care prezintă povestea proiectului şi o campanie de informare şi promovare în social media.

Proiectul de cooperare Muzeu SilviCULTURAL s-a derulat în perioada martie 2021-noiembrie 2022 şi a fost implementat în cadrul parteneriatului format din GAL Dealurile Târnavelor, GAL Lider Cluj, GAL Ţinutul Zimbrilor şi GAL Prietenia Mureş-Harghita.

Sursa: AGERPRES

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1162 1 0

  • chf 5.0773 1 -0.0038

  • aud 3.0537 1 0.00519

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Spitalul Oncologic de la Tg. Mureș va de...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Clădirea are 5 nivele și o suprafață tot...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Mureș: Cercetări într-un dosar penal pen...

Stan Lucian | Citeste articolul

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) ...

Parteneri