Rezidențiat 2022: peste 900 de candidați înscriși la Târgu Mureș

Potrivit rectorului UMFST, Leonard Azamfirei, anul acesta s-au înscris pentru rezindețiat 905 candidați: marea majoritatea pentru domeniul medicină – 490, 197 la medicină dentară și 218 la farmacie.

A început examenul de Rezidenţiat. În Centrul universitar din Târgu Mureş s-au înscris 905 candidaţi: 490 la domeniul Medicină, 197 la domeniul Medicină dentară şi 218 la domeniul Farmacie (…) Din fericire, nu am avut niciun candidat care să aibă simptomatologie respiratorie, astfel încât toţi candidaţii susţin concursul în sălile care au fost pregătite în acest sens. Am avut 13 absenţi în această dimineaţă şi credem că, după ora 14.00, când se va încheia perioada propriu-zisă de concurs, vom intra în faza a doua de corectare a testelor şi vom avea în această seară şi primele rezultate. Concursul este organizat după formatul standard pentru care absolvenţii s-au pregătit. De altfel, la nivelul universităţii de un an implementăm inclusiv pregătirea din perioada de formare înainte de absolvire, în anii IV, V şi VI, cu întrebări de tip rezidenţiat, cu noua tematică de rezidenţiat pe care o avem, astfel încât formatul întrebării nu e surpriză pentru candidaţi”, a declarat pentru Agerpres, dr. Leonard Azamfirei.

Sursa: AGERPRES

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI – TOP 30 RTM cu CRISTIAN CRACIUN

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Incendiu la mai multe garaje, în localit...

Stan Lucian | Citeste articolul

Potrivit ISU Harghita incendiul se manif...

Parteneri