Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

La Bâlea Lac se reia tradiţia Hotelului de gheaţă

La Bâlea Lac se reia tradiţia Hotelului de gheaţă
Foto: Foto: Hotel Of Ice Romania

Publicat de Rotar Mirela, 21 noiembrie 2022, 10:21

La Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, la peste 2000 de metri altitudine, se reia tradiţia Hotelului de gheaţă, după doi ani de pauză din cauza pandemiei de COVID-19.

Pentru al 16-lea sezon în care va fi amenajat acest obiectiv unic în România, tema va fi „Europa”, astfel că spaţiile viitorului hotel vor fi decorate în aşa fel încât să trimită la locuri, simboluri sau obiective importante din marile capitale de pe continent.

La Bâlea Lac deja e iarnă veritabilă – ieri la prânz stratul de zăpadă măsura 11 centimetri, dar construcţia hotelului va începe doar când grosimea gheţii formate pe Lacul Bâlea va depăşi 20 de centimetri.

Deja s-au făcut peste 500 de rezervări pentru întregul sezon, iar cei interesaţi sunt mai ales turiştii străini, în principal din Anglia, dar şi din alte ţări europene, de asemenea, din Orientul Mijlociu.

Universitatea de medicină de la Chişinău nu putea să fi eliberat diplome false de rezidenţiat unor medici care nu ar fi frecventat cursurile
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 16:26

Universitatea de medicină de la Chişinău nu putea să fi eliberat diplome false de rezidenţiat unor medici care nu ar fi frecventat cursurile

Așa susţine ministrul Sănătăţii din Republica Moldova, Emil Ceban. Fost rector al acestei universităţi, el respinge ferm acuzaţiile şi...

Universitatea de medicină de la Chişinău nu putea să fi eliberat diplome false de rezidenţiat unor medici care nu ar fi frecventat cursurile
Mare atenție la capcanele din mediul online, de Black Friday!
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:57

Mare atenție la capcanele din mediul online, de Black Friday!

Avertismentul vine din partea polițiștilor brașoveni care atrag atenția asupra metodelor tot mai ingenioase de fraudare atât a comercianților,...

Mare atenție la capcanele din mediul online, de Black Friday!
Zeci de angajați ai Fabricii de Pulberi Făgăraș au făcut astăzi un protest spontan în curtea fabricii
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:51

Zeci de angajați ai Fabricii de Pulberi Făgăraș au făcut astăzi un protest spontan în curtea fabricii

Oamenii cer demisia conducerii, nemulțumiți de faptul că instalațiile pe care lucrează sunt în stop funcțional de aproximativ trei luni de...

Zeci de angajați ai Fabricii de Pulberi Făgăraș au făcut astăzi un protest spontan în curtea fabricii
Percheziţii în Harghita şi Bacău, într-un dosar de înşelăciune
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:47

Percheziţii în Harghita şi Bacău, într-un dosar de înşelăciune

Percheziţii în Harghita şi Bacău, într-un dosar de înşelăciune Poliţiştii harghiteni, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe...

Percheziţii în Harghita şi Bacău, într-un dosar de înşelăciune
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:43

Peste 170 de studenţi, înscrişi la cursul pentru voluntari începători, organizat de UPU SMURD Târgu Mureş

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş a anunţat că peste 170 de...

Peste 170 de studenţi, înscrişi la cursul pentru voluntari începători, organizat de UPU SMURD Târgu Mureş
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 13:15

Harghita: 349 de accidente montane înregistrate de la începutul anului

Salvamontiştii harghiteni au intervenit, de la începutul anului, în cazul a 349 de accidente montane, în care au fost implicate 368 de persoane,...

Harghita: 349 de accidente montane înregistrate de la începutul anului
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 12:57

Clarificări din partea Ministerului Sănătăţii în cazul percheziţiilor din dosarul privind recunoaşterea unor titluri de medic specialist

Ministerul Sănătăţii vine cu clarificări în cazul percheziţiilor, de azi, făcute în dosarul privind recunoaşterea unor titluri de medic...

Clarificări din partea Ministerului Sănătăţii în cazul percheziţiilor din dosarul privind recunoaşterea unor titluri de medic specialist
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 12:54

Harghita: 12 incendii de la începutul sezonului rece

Pompierii harghiteni au intervenit, de la începutul sezonului rece, pentru stingerea a 12 incendii cauzate de coşuri de fum necurăţate de...

Harghita: 12 incendii de la începutul sezonului rece