Tinerii din România, interesați în primul rând de salariu și promovare

Asociația Politeia a lansat studiul ”Tinerii și piața muncii din România” un material care analizează dificultățile cu care se confruntă tinerii pe piața muncii.

Un sondaj realizat în perioada vara iunie-iulie 2022 pe un eșantion de 1500 de persoane cu vârsta între 16 și 34 de ani arată faptul că, pentru tineri, cele mai importante aspecte în alegerea unui loc de muncă sunt beneficiile financiare, stabilitatea locului de muncă și posibilitatea de avansare în carieră și flexibilitatea programului.

Cu cât cresc vârsta și experiența în muncă, cu atât scade satisfacția tinerilor cu locul de muncă – persoanele peste 25 de ani sunt mai nemulțumite, comparativ cu cele sub 25 de ani.

Dintre problemele pe care le întâmpină la locul de muncă, cea mai întâlnită este stresul, dar și nivelul salarial scăzut raportat la munca depusă și dificultatea promovării.

Reprezentantul Asociației Politeia, Mihai Vasile.

În primul rând, tinerii își doresc mai multă stabilitate, aceasta este o chestie care a reieșit destul de clar. Foarte mulți tineri, când sunt angajați, sunt angajați pe o durată determinată, e o practică care este tot mai des întâlnită, de altfel, și dintre respondenții noștri, o treime au răspuns că au experimentat genul acesta de muncă. Au semnalat faptul că e o problemă că au foarte multe sarcini și nu sunt corelate sarcinile neapărat cu plata, care este foarte scăzută pentru volumul de muncă ridicat pe care îl au.

Aceeași tendință se observă și la nivelul județului Mureș, unde prima întrebare a tinerilor este nivelul salarial.

Directorul AJOFM Mureș, Gheorghe Ștef.

Pe unii dintre ei îi interesează programele de formare profesională, de calificare sau recalificare. Noi le facem o recomandare, în funcție de pregătirea pe care au, urmând ca ei să se deplaseze la agentul economic, cu care negociază direct salariul. Primele informații pe care le cer se referă la beneficii. Am observat că în acest an mai puțin vin pentru a fi luați în evidență și pentru a-și căuta un loc de muncă, a fost un an în care și în județul Mureș, și în toată țara, au fost foarte puțini. Avem disponibile în jur de 1.500 de locuri de muncă.

Studiul Asociației Politeia va fi transmis atât sindicatelor, cât și Ministerului Muncii, pentru a fi util în deciziile ce se vor lua pe viitor.

Raluca Creț

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Uniunea Europeană marchează 20 de ani de...

Stan Lucian | Citeste articolul

Uniunea Europeană marchează astăzi 20 de...

Parteneri