Federația Internațională de Handbal a anunțat, vineri, țările ce vor găzdui cele trei turnee preolimpice feminine. Grupa a 3-a de calificare,...
Distincția a fost acordată săptămâna trecută, la ceremonia din Aula Academiei Române, iar premiul i-a fost înmânat de către președintele...
Începând cu 1 ianuarie anul viitor, taxa pe care o vor plăti utilizatorii casnici din mediul urban va fi de 9,70/pers/luna, iar cei din mediul...
Oamenii legii au răspuns apelului lui Moş Crăciun şi i-au venit în ajutor pentru ca cei mici să primească darurile mult aşteptate. Ne spune...
Mai multe instituții cu rol de control și-au intensificat în această perioadă acțiunile la hipermarketuri, carmangerii, în piețe și oboare,...
BC Sirius-Mureșul Tg.Mureș întâlnește, sâmbătă, în deplasare, pe CSM Satu Mare, într-un meci contând pentru cea de-a 9-a etapă a Ligii...
Astăzi a fost învestit noul prefect al judeţului Braşov, Cătălin Mihai Văsii. Evenimentul a fost organizat în sistem de videoconferinţă, la...
Poliţiştii harghiteni au confiscat peste 500 de brazi în urma unor acţiuni de control efectuate pe raza judeţului, informează IPJ...
Manifestările dedicate celor 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989 vor începe mâine, la ora 9, 00, în parcarea unui supermarket unde, pe...
Pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină pentru descarcerarea persoanelor din două autoturisme, care s-au ciocnit. Ajunși la fața...
Secretarul general adjunct al PSD, deputatul Daniel Suciu, fost vicepremier în Guvernul Dăncilă, a declarat azi, în cadrul unei conferinţe de...
Organizaţia spune că observă cu surprindere că această alocare este de doar 63% din impozitul pe venit colectat la nivelul unei unităţi...
Decizia a fost luată ieri de aleșii locali, în ultima ședință din acest an. Proiectul de hotărâre votat prevede construirea unei clădiri de...
Facem vocalize pentru serile de colindat, ascultând și fredonând diverse melodii din playlistul ediției. Ni le-aduc Colbie Caillat, Savage...
Un vehicul agabaritic, ce transportă grindă metalică necesară la construirea pasajului de la Aeroportului Otopeni, va circula pe ruta Centura...
Patru persoane au fost rănite, azi, pe DN 1, la Hula Bradului, în judeţul Sibiu, într-un accident rutier în care au fost implicate patru...
Este un act normativ inițiat în toamnă de fostul ministru al Finanțelor (Orlando Teodorovici) prin care se elimină plafonul de 25 % cheltuieli...
În perioada sărbătorilor de iarnă, respectiv 21.12.2019 - 05.01.2020, programul de lucru cu publicul la ghişeul “Eliberări certificate de...
Ministerul de Externe de la Bucureşti a emis o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde autorităţile locale şi serviciul meteorologic al...
https://www.youtube.com/watch?v=tvKHSQIOFIA Clasa a V a C de la Gimnaziul Europa din Tg. Mures, împreună cu d-na dirigintă Carmen Natea la...
Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' consideră că veniturile unor medici şi asistente medicale vor fi diminuate în cazul în care pachetul de...
Românii sunt în febra cumpărăturilor de Crăciun, iar marile orașe sunt blocate de miile de mașini care circulă înspre marile magazine și...
Așa a precizat deputatul mureșean, Marius Pașcan într-un comunicat de presă. Conform răspunsului primit de acesta la interpelarea ”Date...
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis prelungirea cu încă două luni a delegării lui Bogdan Licu în funcţia...
Fostul ministru al Afacerilor Interne Carmen Dan a sosit, azi dimineaţă, la sediul DIICOT, unde urmează să fie audiată în dosarul evenimentelor...
Și dacă vom trage linie, probabil că la finele lui decembrie situația se va păstra. De altfel rata prognozată a inflație pe anul în curs are...
Guvernul va discuta, în şedinţa de astăzi, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca elevii care se află acum în clasa a VII-a să susţină...
Un nou punct de trecere a frontierei a fost deschis, azi, în judeţul Caraş-Severin, la graniţa cu Serbia, autorităţile estimând că se va...
Proiectul semnat ieri prevede consolidarea, reabilitarea și modernizarea corpurilor de clădire A și B ale instituției liceale, dar și dotarea cu...
Nunta ieșită din tipare a unei tinere englezoaice, supraviețuirea miraculoasă a unei pisici captive într-un container și eternul Bulă, al...
Echipa feminină CSM Volei Alba Blaj, deținătoarea titlului național al României, a învins cu 3-1 în deplasare echipa maghiară Vasas Óbuda...
La Patinoarul „Olimpic” din Brașov se desfășoară, între 18-22 decembrie, Cupa României la hochei pe gheață, ediția 2019-2020,...
Pe 20 decembrie 1989, Timişoara se declara primul oraş liber de comunism din România, iar scânteia care aprinsese revolta se transforma în...
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat că în cursul zilei de astăzi va avea o întâlnire cu grefierii. Predoiu a afirmat că...
Guvernul a aprobat ca 27 decembrie şi 3 ianuarie să fie zile libere pentru angajaţii din sistemul bugetar, a anunţat, azi, şeful Cancelariei...
Prorectorul Universității "Spiru Haret", Eduard Ionescu, a fost arestat preventiv de Tribunalul București în dosarul în care procurorii DIICOT...
Elevii şi preşcolarii intră azi, după terminarea cursurilor, în vacanţa de iarnă. Ei se vor întoarce la şcoală pe data de 13 ianuarie...
Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o avertizare nowcasting cod galbe, valabilă până la ora 12 în zona...
- Este cea de-a 354-a zi a lui 2019. Au rămas 11 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 8:02 şi va apune la ora...
Vremea se va menţine caldã pentru aceastã perioadã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu...
Evenimentul se va desfășura duminicã, 22 decembrie, de la ora 12.00, și este organizat de Parohia ortodoxã din Reghin-Iernuțeni. Concertul se...
Un studiu realizat de BeKid.ro, unul dintre cele mai mari magazine online din România pentru bebeluşi şi copii, arată că, începând cu luna...
Nivelul ridicat al programului de minimis pentru usturoi, care din acest an a fost stabilit la 3.000 de euro pe hectar, a dus la creşterea...
Reprezentativele de handbal tineret ale României vor disputa, vineri și sâmbătă, la București, câte două partide amicale de pregătire....
Procesul de repartizare a candidaților admiși la concursul de intrare în Rezidențiat din 8 decembrie a început marți și se desfășoară prin...
Jandarmii harghiteni din cadrul Grupei Conductori Câini s-au gândit că și cel mai bun prieten al omului trebuie să simtă spiritul Crăciunului....
A fost prima dată când legislativul european a adoptat o poziţie oficială despre acest eveniment care a schimbat istoria noastră recentă. În...
Săptamâna viitoare, după angajarea răspunderii Guvernului pe Legea bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat, este posibil ca...