Fostul mitropolit al Ardealului, Andrei Şaguna, canonizat de Biserica Ortodoxă în anul 2011, va fi omagiat, azi, de comunitatea românească din...
Pe site-ul Ministerului Educaţiei, edu.ro, au fost publicate primele rezultate obţinute la Examenul de Evaluare Naţională. Notele vor fi...
În ultimele zile de școală polițiștii au vizitat Şcolile Gimnaziale „L. Rebreanu”, „Europa” şi „T. Vladimirescu” din Tîrgu Mureș...
Este vorba de viața unui tânăr din comuna brașoveană Teliu, care are nevoie urgentă de transplant pulmonar. Instituția Avocatul Poporului s-a...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş i-a declarat ca fiind 'eroii săptămânii' pe doi dintre pompierii care au...
Poliţiştii din Braşov efectuează astăzi zece percheziţii la domiciliile unor persoane şi la punctele de lucru ale unor firme, urmând să...
Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Imigrări al judeţului Covasna au depistat pe teritoriul judeţului un cetăţean nigerian, în vârstă de...
Una dintre critici este că documentul include norme privitoare la iniţiativa şi procedura de revizuire a Constituţiei, ceea ce îi depăşeşte...
Actul normativ prevede instituirea ordinului de protecţie provizoriu, un instrument care îi va permite poliţistului să ia rapid măsuri speciale,...
Produsele alimentare comercializate în anumite ţări ale Uniunii Europene au calitate diferită, arată un raport dezbătut de către...
Ministerul Sănătății propune interzicerea comercializării băuturilor energizante, persoanelor sub 18 ani; dar și vânzarea acestora prin...
În urma perchezițiilor a fost reținută și o cantitate importantă de droguri precum și mari sume de bani. Poliţiştii Brigăzii de Combatere...
UPDATE ora 10,00: Cod de ceață prelungit Meteorologii au prelungit avertizarea cod galben de ceață până la ora 11 pentru mai multe zone din...
Festivalul de muzică clasică și arte a ajuns la ediția a patra. Până pe 24 iunie 2018, Brașovul este gazda celei de-a IV-a ediții a...
Turneul final al Cupei Mondiale de fotbal din Rusia continuă, marți, cu alte trei partide. În grupa H, Columbia(foto) va primi replica Japoniei,...
Perechea româno-germană Sorana Cîrstea/Andrea Petkovic s-a calificat, luni, în sferturile probei de dublu, din cadrul turneului de tenis de la...
Selecționata Albionului a obținut, luni seara, la Volgograd, o victorie muncită în fața Tunisiei, într-un meci din cadrul grupei G a Cupei...
Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri temporare dupã-amiaza, când local, se vor semnala averse de ploaie, însoţite şi de descãrcãri...
- Este cea de-a 170-a zi a lui 2018. Au rămas 195 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 5:28 şi va apune la ora...
“Dracii roșii” și-au respectat statul de favoriți în disputa cu selecționata statului Panama, impunându-se, luni seara, la Soci, cu scorul...
Excelența Sa, doamna Michele Ramis, ambasadorul Republicii Franceze în România, a efectuat prima sa vizită oficială la Brașov. Cu acest...
Moţiunea simplă împotriva ministrului economiei, Dănuţ Andruşcă, a fost respinsă de plenul Senatului. Senatorii opoziţiei i-au reproşat...
PNL are ca obiectiv, în perioada următoare, schimbarea guvernului Viorica Dăncilă prin moţiunea de cenzură pe care o va depune pe 20...
Gazele naturale vor fi mai scumpe iarna viitoare, deoarece preţul petrolului a crescut foarte mult în ultima perioadă, estimează Vasile Ciolpan,...
Protocolul de colaborare dintre SRI, Parchetul General şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost declasificat. Documentul a fost publicat,...
Fostul mitropolit al Ardealului Andrei Şaguna, canonizat de Biserica Ortodoxă în anul 2011, va fi omagiat, mâine, de comunitatea românească din...
Localitatea Câmpulung Muscel a găzduit, zilele trecute, Campionatele Naționale Individuale de lupte pentru juniori, competiție organizată de...
Prin intermediul acestuia, valabilitatea paşapoartelor simple electronice creşte la 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 de...
Scandinavii s-au impus, luni, la Nizhny Novgorod, cu scorul de 1-0, în fața Coreei de Sud, într-un meci contând pentru grupa F a Cupei Mondiale...
Arena „CFR” din Iași a găzduit, zilele trecute, competiția națională de popice, rezervată copiilor cu vârsta cuprinsă între 10 și 14...
Scopul concursului este obținerea de soluţii sau idei pentru valorificarea zonei centrale pentru o mai bună punere în valoare a monumentelor și...
Un bărbat cu faţa acoperită şi înarmat cu un cuţit a ameninţat, azi, angajaţii unei bănci din Cluj-Napoca şi a sustras o sumă de bani,...
Proaspăt ales președinte executiv al Partidului Mișcarea Populară, deputatul Marius Pașcan, lider PMP Mureș, susține că în perspectiva...
Peste 100 de copii au fost învăţaţi, la Grădina Zoologică din Tîrgu Mureş, să deosebească zece specii de păsări cântătoare de pe...
Colegiul Național “Unirea” (antrenor: profesor Bakó Aliz) a câștigat, duminică, prima ediție a Ligii Liceelor Tîrgumureșene la baschet...
Primăria Sfântu Gheorghe a supus dezbaterii publice un proiect de vizează reorganizarea şi decongestionarea traficului rutier în zona centrală...
Regimul termic estimat de către meteorologi pentru următoarele două săptămâni va fi caracterizat, în general, de o vreme caldă, cu valori...
https://youtu.be/FBqEX__0gcY În cadrul unui amplu proiect de acordare de servicii socio-educativ-civice integrate, denumit "O șansă pentru toți...
Potrivit unei adrese venite din partea Ministerului Sănătății, de săptămâna aceasta echipele de inspectori de sănătate publică încep...
În noaptea de sâmbătă, spre duminică, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Brașov, a fost adus un bărbat, aflat sub...
Începând de astăzi va fi acordat ajutorul de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură în primul trimestru al anului,...
Polițiștii mureșeni au acționat, la nivel judeţean, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. S-a...
La propunerea ministrului Sănătății, Guvernul a aprobat zilele trecute un memorandum privind organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de...
Datele au fost publicate azi de Banca Naţională a României (BNR). Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se...
„Am hotărât să luăm o pauză de vreo doi ani, să nu mai facem sport de performanță. Apoi, vom vedea ce se va mai întâmpla. Rămânem...
Turul se va încheia marți și are scop caritabil. Acesta se desfășoară pe ruta Chișinău – Soroca – PTF Sculeni – Iași – Lacul Bicaz...
Hidrologii au emis, azi, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor apărare, valabilă până la miezul nopţii, în două...
O acțiune a Asociaţiei pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii „Grupul Milvus” străbate începând de azi aproape 20 de localități unde...