Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o nouă atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până astăzi la ora...
Salvamarii au arborat încă de dimineață steagul rosu care interzice scăldatul. Totuși, turiștii au ignorat sfaturile celor care sunt acolo...
În avanpremieră, miercuri, 9 august, de la ora 18:00, Cenaclul Republica al Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova de la Chişinău, în sala...
A șasea ediție „Pădurea rotundă” se va desfășura între 14-20 august și va include proiecții de film european, artiști în rezidență,...
De asemenea, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate mai solicită preşedintelui României, Klaus Iohannis, să intervină ca arbitru, pentru a...
Vor fi zile în care temperaturile maxime vor depăşi, în medie, 34 de grade, dar şi cu intervale când probabilitatea de apariţie a ploilor va...
Anunţul a fost făcut de preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, la finalul şedinţei de coaliţie. Camera Deputaţilor va fi convocată...
Situaţia cea mai gravă este în Bucureşti, unde s-a cerut sprijinul altor centre de transfuzie, a declarat, azi, pentru News.ro, directorul...
Asigurarea o dă Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Lucian Romaşcanu. Potrivit acestuia, s-a ajuns la un acord cu reprezentanţii...
Doi dintre cei patru aplinişti din judeţele Covasna şi Harghita, care au plecat luna trecută într-o expediţie în masivul muntos Tien Shan din...
De anul viitor, toate spațiile verzi și parcurile din Târnăveni vor fi pline de levănțică, o plantă deosebit de frumoasă și cu miros...
Pictori din Germania, Grecia, Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova, Slovenia și România, au explorat trasee culturale din zonă și au pictat...
În Transilvania, Moldova, Maramureş şi în zonele de deal şi de munte până mâine dimineaţă este cod galben de vijelii, ploi torenţiale şi...
Poliţiştii locali, prin Serviciul Inspecţie-Control şi Disciplina în Construcţii (SIC), au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria...
O ursoaică agresivă, care a atacat trei ciobani în zona Mădăraş-Dăneşti, a fost împuşcată la sfârşitul săptămânii după ce...
O campanie pentru integrarea pe piața muncii a dieteticienilor va începe în acest an la Tîrgu-Mureș, chiar înainte de începerea anului...
Este un proiect inițiat de Fundația Comunitară Mureș, numit ”Pedalează pentru un scop bun!” Astfel, grădinițele din Tîrgu-Mureș pot...
În Transilvania, Moldova, Maramureş şi în zonele de deal şi de munte este cod galben de instabilitate atmosferica accentuată, valabil până...
De mai e nevoie ca unii și alții să se acomodeze cu ideea (și cu ziua) de luni, muzicile ferite de uitare ale ediției ar putea da o mână de...
Potrivit datelor poliţiei de frontieră, în ultimele 48 de ore au trecut frontiera peste 500.000 de persoane şi peste 126.000 de...
În județul Mureș sunt mai puțini șomeri ca anul trecut, dar oferta locurilor de muncă nu e foarte generoasă. În acest moment sunt vacante 290...
El a efectuat aici 3 ani şi jumătate de închisoare. Decizia este definitivă şi a fost pronunţată în această dimineaţă de judecătorii...
Câstigul mediu net a atins un nou maxim istoric, de 2.380 lei în iunie, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică....
Starea de sănătate a Majestăţii Sale Regele Mihai este în continuare fragilă, dar stabilă, a declarat, ieri, la Săvârşin, Principesa...
12 turişti, dintre care 4 copii, au fost surprinşi, ieri, de o viitură pe râul Avrig, în zona turistică Poiana Neamţului, de la poalele...
Cel mai mare festival muzical din România, Untold, de la Cluj Napoca a ajuns la final. Evenimentul a reunit cei mai în vogă DJ din întreaga lume,...
Noul sezon al Ligii a II-a de fotbal a început vineri, 4 august, cu jocul dintre ASA Tg.-Mureş şi AS Ştiinţa Miroslava, rezultat 2-1 pentru...
Duminică, 6 august, s-au disputat două meciuri contând pentru etapa a 4-a a Ligii I de fotbal: CS Universitatea Craiova – Astra Giurgiu 1-1 şi...
Vremea a început să se schimbe radical, în cea mai mare parte a ţării cu excepţia a nouă judeţe din sud unde meteorologii menţin şi astăzi...
Londra găzduieşte, în perioada 4-13 august, Campionatul Mondial de Atletism în aer liber, competiţie rezervată seniorilor. Delegaţia României...
O furtună foarte violentă a lovit din nou în Bihor şi mai mulţi copaci şi trei stâlpi de curent au fost doborâţi la pământ. Nici judeţul...
Vremea va fi în general instabilã, iar valorile de temperaturã vor scãdea faţã de ziua precedentã. Cerul va prezenta înnorãri temporar...
- Este cea de-a 219-a zi a lui 2017. Au rămas 146 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 6:10 şi va apune la ora...
Campionatul European de handbal feminin sub 19 ani (U19), desfăşurat în Slovenia, s-a încheiat duminică seara cu victoria Franţei, care a...
Jandarmii montani au înlocuit, azi, Drapelul Naţional amplasat pe un catarg aflat pe vârful muntelui Tâmpa, deoarece era deteriorat de...
S-a înregistrat o creştere a traficului prin punctele de frontieră, mai ales prin cele din vestul şi sudul ţării, având în vedere că în...
Avertizarea meteorologilor este valabilă până la ora 17,45. În acest interval, în cele trei județe se vor semnala averse ce vor depăși local...
Ediția 2017-2018 a Ligii I de futsal va începe la 26 august cu prima etapă a sezonului regulat, care va cuprinde jocurile: United Galați-City`Us...
Autorităţile britanice desfăşoară o operaţiune de salvare pe Canalul Mânecii, după ce doi români au fost daţi dispăruţi în urma...
Capacitatea maximă a stadionului, de 63.000 de persoane, a fost atinsă noaptea trecută la concertul susţinut de Armin van Buuren în cadrul...
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a semnat până în prezent peste 35.000 de contracte de finanţare aferente Programului Naţional...
România a obținut, duminică, șase medalii, dintre care două de aur, două de argint și două de bronz, la Campionatul Mondial de canotaj pentru...
Avertizarea meteorologilor este valabilă până la ora 15,15. În acest interval, în cele două județe se vor semnala averse ce vor depăși local...
Meteorologii avertizează că începând de azi, de la ora 18.00, şi până marţi, la ora 6.00, în regiunile vestice, nordice, centrale şi...
Se împlinesc, astăzi, 100 de ani de la începutul celei mai importante acţiuni militare româneşti din Primul Război Mondial - lupta de la...
Traficul este îngreunat pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov s-au format coloane de autoturisme în zona Comarnic, precum şi pe tronsonul...
Bagoly Levente, tânărul din Sfântu Gheorghe înscris în cursa ciclistă Transcontinental Race care se desfăşoară pe distanţa Belgia - Grecia,...
Patru persoane au fost rănite în această dimineaţă în urma unui accident petrecut pe DN1, în zona Perşani, în care au fost implicate două...