Consilierii județeni au votat ieri a doua majorare a bugetului din acest an, pentru a veni în sprijinul asociaţiilor şi fundaţiilor care...
Au fost peste 1800 de misiuni executate, 805 contravenţii constatate, 39 dosare penale întocmite şi 61 de persoane conduse la Poliţie , în prima...
Astfel, tinerii care vor să facă practică pe timpul verii în instituţiile publice ale statului din judeţ se mai pot înscrie în programul de...
Senatorul de Mureș, Cristian Chirteș, a criticat astăzi, într-o conferință de presă, menținerea dublului standard de calitate al produselor...
Deciza de excludere din preoţie a fost anunţată astăzi de purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei de Alba Iulia, Ovidiu Botoi. Potrivit...
La emisiunea “România de nota 10” aducem în prim-plan personalitățile fără de care România nu ar putea să facă pași înainte și să...
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se va reuni, marţi, la Palatul Cotroceni. Pe ordinea de zi a şedinţei conduse de preşedintele Klaus...
Majorarea s-a făcut cu data de 1 iulie a.c, în baza Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Grilele de salarizare au...
Din cei 106 candidați care s-au înscris la concurs, 70 au fost acceptați pentru a participa la examen, iar 47 dintre ei au promovat. Au fost...
Astfel, până la ora 23:00, în estul şi în sud-estul ţării va continua să plouă şi, mai ales în centrul şi estul Moldovei, vor fi perioade...
Contractul vizează achiziţionarea a 2.000 de ambulanţe, în tranşe, în următorii patru ani. Anunţul a fost făcut de secretarul de stat din...
Prima lună de festival a adus în spațiul bisericilor evanghelice din județul Brașov aproape 2000 de spectatori și 125 de artiști. Festivalul...
Numărul persoanelor decedate în urma accidentelor rutiere de pe raza județului a scăzut cu 20% anul acesta, în raport cu aceeași perioadă a...
Aceştia ar fi sustras dintr-o maşină de distribuţie marfă, parcată pe raza municipiului Aiud, aproape 6.000 de lei. Potrivit unui comunicat al...
La ultimul exercițiu, din cele 56 de sirene de alarmare a populației, instalate în Brașov, foarte multe mu au funcționat. Serviciul Voluntar...
Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a anunțat, azi, că Parchetul Militar face o anchetă în cazul militarului mort miercuri...
Pensionările masive din armată, poliție și servicii secrete de anul trecut continuă și anul acesta. Mii de angajați au solicitat, la nivel...
În campania Vaccin pentru viaţă, derulată de Radio România, s-au implicat numeroase personalităţi ale vieţii academice, politice, culturale...
Prim-ministrul Mihai Tudose consideră că situaţia de acum a imunizării copiilor din ţară impune ca vaccinarea să fie obligatorie. Într-un...
Un român se numără printre cele 48 de persoane rănite la Barcelona, unde un tren nu a putut frâna şi a intrat într-un stâlp de...
Ministerul de Interne organizează astăzi o dezbatere publică ce vizează proiectul de modificare şi completare a OUG privind circulaţia pe...
Mai puţin de 20 la sută din totalul locuinţelor din România sunt asigurate cu o poliţă obligatorie şi doar o locuinţă din opt este...
Radio România Tg. Mureș găzduiește vineri, 28 iulie, de la ora 12, o sesiune de comunicări științifice intitulată „Lucian Blaga și opera...
A fost redeschis centrul de închirieri biciclete din Piaţa Sfatului. I’Velo Relax din Braşov a redeschis pentru al VI-lea an consecutiv,...
Consiliul local Sfântu Gheorghe, reunit joi în şedinţă ordinară, a aprobat majorarea salariilor angajaţilor din primărie şi de la serviciile...
Trei persoane au fost rănite în accidentul produs joi după-amiază pe DN11, în zona Oituz, în urma coliziunii frontale dintre un autoturism şi...
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Liviu Pop, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Cartea are şase capitole și cuprinde lecții...
Vremea va fi uşor instabilã. Cerul va fi variabil, temporar noros. Local la munte şi pe arii restrânse în rest se vor semnala averse de ploaie,...
Între 30 august și 3 septembrie municipiul va găzdui Campionatul Mondial de Descarcerare și Acordarea Primului Ajutor. Ca organizator, România...
Traficul rutier este blocat pe DN 11 în județul Covasna, în zona Oituz, la limita cu judeţul Bacău, pe ambele sensuri de circulaţie, din cauza...
Totodată intenţionează să introducă un sistem de programare on-line a cununiilor civile. Prin urmare, căsătoriile vor putea fi oficiate de...
Președintele Klaus Iohannis a semnat, azi, încetarea raporturilor de serviciu cu Ministerul Afacerilor Interne ale adjunctului Poliției Române,...
Astfel, cu un abonament în valoare de 70 de lei lunar, oricine va putea circula atât în oraș, pe toate liniile deservite de RAT Brașov, cât și...
Noile prevederi privind contractele part-time vor afecta, în România, peste un milion de locuri de muncă, iar cheltuielile rezultate nu vor putea...
Aplicarea Legii insolvenței persoanelor fizice va avea un nou termen de prorogare, termenul de intrare în vigoare fiind prelungit cu cinci luni, de...
Guvernul a aprobat, astăzi, printr-o hotărâre, acordarea de ajutoare de urgență de peste 1 milion 200 de mii de lei, pentru sprijinirea a 463 de...
În județul Mureș timpul de intervenție este cu 2 minute mai rapid decât media pe țară. Datele au fost prezentate azi, la bilanțul...
Primarul Antal Arpad a declarat că a cerut Poliţiei locale să identifice copiii care cerşesc dar și părinţii care îi trimit să...
Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia a judecat, azi, cazul preotului Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul instanţei...
Şase persoane au fost reţinute, iar alte nouă au fost puse sub control judiciar, în urma percheziţiilor făcute, ieri, în dosarul ”Diplome de...
La Platoul Cornești, din Tg. Mureș, joi, au fost programate primele întreceri din cadrul Campionatului European de Cros Duatlon. Prima cursă a...
În 6 luni, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș a avut peste 10.000 de intervenții, cu 4 % mai multe decât în aceeași perioadă a...
Un bărbat de 55 de ani, cioban la o stână din localitatea vrânceană Vidra, a fost atacat de un urs, azi, în timp ce se afla cu oile la păscut,...
Premierul Mihai Tudose a anunţat în deschiderea şedinţei de Guvern că Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii vor prezenta pe...
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, în debutul şedinţei de Guvern, că a cerut suplimentarea ordinii de zi cu Legea vaccinării,...
Narcis Neaga s-a prezentat, astăzi, la DNA, unde a fost anunţat de procurori despre acest lucru. El este cercetat pentru abuz în serviciu în...
Manifestarea va debuta cu un ceremonial militar, urmat de unul religios, oficiat de preotul militar al garnizoanei Tîrgu Mureș. În continuare se...
Potrivit datelor raportului de activitate a Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, în primele 6 luni ale anului, infracționalitatea...