Un punct de lucru temporar al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, deservit de o autospecială pentru stingerea incendiilor și o...
Spitalul Clinic Județean Mureș a scos la concurs ultimele serii de angajări din ultimii doi ani. Este vorba de peste 150 de posturi, ce vor fi...
Patru echipe participă, în aceste zile, la turneul amical de pregătire „Cupa Odorheiului” la handbal masculin. Joi, în primele meciuri ale...
Jocurile Olimpice 2016 încep oficial vineri în Rio de Janeiro cu ceremonia de deschidere care va avea loc pe celebrul Stadion Maracana. Peste 3...
Adresând cititorilor mesajul „Cărți deschise pentru minți deschise“, Editura Herald dorește să pună în prim-plan rolul crucial pe care...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a prezentat în această dimineață la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a...
Două din cele 6 accidente mortale de muncă produse anul acesta în județ au avut loc săptămâna aceasta. De asemenea, alte două accidente...
Informarea este valabilă de azi până duminică pentru sudul şi sud-estul ţării. În cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi Dobrogei şi...
După doi ani de școală, toţi cei 77 de absolvenţi au primit oferte de angajare din partea companiilor partenere. Aula Universității...
Săptămâna viitoare se aprobă organigrama noului serviciu. Viceprimarul Costel Mihai a anunțat că, săptămâna viitoare, va fi convocată o...
Din 11.000 de brașoveni îndreptățiți să primească aceste pachete, le-au ridicat doar 6.700 de persoane. Cozile din anii trecuți la ridicarea...
Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificãri izolate la munte şi în sudul Transilvaniei. Temperaturile maxime se...
- Este cea de-a 218-a zi a lui 2015. Au rămas 148 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 6:08 şi va apune la ora...
,,Ne întâlnim la Roma și Ierusalim,, Au anunțat programul de weekend ,,last-minute,, teroriștii Daesh în lumea occidentală. După ce...
Componentele prim-divizionarei de volei CSU Medicina Tg.Mureș se vor reuni luni, 8 august, sub conducerea noului antrenor, sârbul Predrag Zucovic,...
Cei șase jucători români de tenis, prezenți la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, și-au aflat joi adversarii din primul tur. În turneul...
Cerul va fi variabil, mai mult senin. Vântul va sufla slab la moderat cu intensificãri izolate la munte şi în sudul Transilvaniei. Temperaturile...
Nu avem altă țintă în ,,Bună dimineața Transilvania,, de vineri, decât un weekend liniștit de însorit! Devine tot mai greu să garantezi...
Proiectul ,,Academia Celta Vigo Brașov”, realizat de CS Colțea 1920 Brașov, în colaborare cu gruparea din prima ligă spaniolă, Celta Vigo,...
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis să facă publice veniturile conducerii executive a instituţiei. Un prim...
Un cutremur cu magnitudinea 4,4 pe scara Richeter s-a produs în această după-amiază în județul Buzău. Potrivit Institutului Național...
Târgul peştelui de la Zau începe cu un festival de jocuri şi dansuri populare. Pe lângă partea artistică şi de comerţ, vizitatorii vor avea...
Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române informează că din cauza numărului mare de autoturisme, circulația rutieră pe DN1 Ploiești – Brașov...
Organizat pe fundalul sitului arheologic de la Călugăreni, festivalul atrage tot mai mulți curioși. Trei mii de persoane au participat anul...
Conform ultimului eurobarometru realizat de Comisia Europeană, 70 la sută dintre cetăţenii români au o părere pozitivă privind viitorul UE,...
Numărul de secţii de votare din străinătate riscă să fie mult mai mic la alegerile parlamentare din toamnă decât la scrutinele precedente,...
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis, într-o scrisoare, să clarifice public în baza cărei...
Veteranii de război şi militarii care au participat la operaţiuni în afara ţării sunt scutiţi de la plata impozitului pe clădiri, pe...
Gimnasta Cătălina Ponor a postat, joi, pe pagina sa de Facebook, un text în care se vede nerăbdarea sa de a participa la festivitatea de...
“Roș-albaștrii” vor primi, vineri seara, de la ora 21, vizita formației CSM Politehnica Iași, într-un meci din cea de-a treia etapă a Ligii...
Ieri, polițiștii au oprit în trafic pe DJ.153/C, în localitatea Zimţi, comuna Ibăneşti, un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat, de 37...
Ieri după-masă, pe DN 1, în afara localității Răstoliţa, un bărbat de 52 de ani, din localitatea Morăreni, a adormit la volan și a pătruns...
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât, în şedinţa de astăzi, menţinerea ratei dobânzii de politică...
Ieri, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mureş, sprijiniţi de poliţişti de la...
Un număr de 57 de gravuri realizate după matriţele lui Rembrandt sunt expuse în luna august la Casa Kraus din satul Criţ (judeţul Braşov), în...
Este ceea ce ne spun autoritățile ca urmare a analizelor efectuate anul trecut. Potrivit legii, Primăria trebuie să solicite, anual, analize de...
Una dintre marile surprize ale ediției 2016 a Festivalului RadiRo se anunță concertul Orchestrei Simfonice Radio ORF din Viena, programat pe 29...
Acesta era dat în urmărire națională și internațională, ca urmare a mandatului emis de Judecătoria Tîrgu Mureș. Marți, bărbatul în...
Peste 100 de evenimente într-unul singur, un nou amplasament mai accesibil și o ofertă editorială generoasă – (doar) trei dintre motivele...
Timp de 10 zile, polițiștii mureșeni vor derula Campania „10 pentru siguranţă!”, care are ca scop reamintirea unor măsuri pentru siguranţa...
UPDATE, ora 15:30 - Traficul rutier a revenit la normal pe DN 15 la Lunca Bradului Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române...
FC Brașov va debuta sâmbătă, 6 august, în sezonul 2016-2017 al ligii secunde de fotbal. Va fi un campionat dificil, cu 21 de echipe (dintre care...
Examenul a început la ora 10, dar 30 de candidați nu s-au mai prezentat în sală. Au avut dreptul să participe cei care au efectuat un stagiu de...
Raduly Robert Kalman, aflat la al patrulea mandat, va depune jurământul, la două luni de la alegerile locale, în cadrul unei şedinţe festive a...
La acest sfârșit de săptămână sunt programate, la Miercurea Ciuc, zeci de manifestări culturale, sportive şi distractive, cu ocazia Zilelor...
Cel mai mare festival de muzică din România, Untold, începe astăzi la Cluj. Organizatorii se aşteaptă ca la evenimentele din cele patru zile...
Vântul a crescut în această dimineaţă în intensitate, motiv pentru care salvamarii au arborat pe plajă steagul roşu. Ei atenţionează...
De azi, șoferii pot circula în siguranţă pe Transalpina, în localitatea Tilişca (judeţul Sibiu), unde mai multe echipe formate din 50 de...