Potrivit legii, toți producătorii agricoli sunt obligați să dețină certificate sau atestate eliberate de primării. Cei care vor să vândă...
Din această săptămână, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Mureș distribuie cardurile pensionarilor care au făcut parte din...
Fostul inspector școlar general adjunct a anunțat că va ataca în instanță rezultatul concursului organizat săptămâna trecută la sediul...
Premierul Victor Ponta a declarat că, în cursul zilei de azi, se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis pentru a discuta pe marginea...
Fostul director al SRI a primit aviz pozitiv pentru postul de ambasador al României în Statele Unite ale Americii din partea comisiilor reunite de...
Asa au precizat azi, pentru Agerpres, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale. Celula de criză interinstituţională, care gestionează...
Petuniile sunt de mai multe feluri: unele care cresc sub forma de tufa si altele care cresc atârnate. Cele din urmă se folosesc in general la...
Şapte români se aflau în autocarul în care a fost descoperit, în Ungaria, un dispozitiv exploziv artizanal, anunţă Ministerul de Externe după...
Potrivit unor surse judiciare, Remus Truică este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat,...
Explozie de culori pe scena EUROVISION! Astăzi se dă startul competiţiei, cu prima semifinală, în care România va intra cu numărul...
Turneul internaţional de handbal feminin “Bucharest Trophy”, ajuns la cea de-a doua ediţie, va reuni, în acest an, cele mai bune echipe ale...
Câteodată mi-e tare ciudă că ies din casă. Că merg cu capul sus și sînt atentă la tot ce mă-nconjoară. Fiindcă văd tot felul de lucruri,...
Decizia vine ca urmare a revendicării răpirii cetăţeanului român în Burkina Faso. Celula de criză din Ministerul de Externe verifică deja...
O adolescentă din Turcia care concura în cadrul unei concurs de talente televizat se află în stare critică după ce a fost împuşcată în cap...
Poliţişti efectuează 80 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Argeş, Ilfov, Constanţa, Giurgiu, Maramureş, Sibiu şi...
În primă fază, 25 de animale au foste preluate de o asociație din Germania, iar numărul acestora va crește. Primăria Brașov împreună cu...
Din cei 20 de angajați, 14 au primit preaviz de concediere. Mihai Pascu, președintele ADDJB, spune că acestă situație se datorează blocajului...
Românul lucra ca agent de pază la o mină din Burkina Faso şi a dispărut pe 4 aprilie, iar până acum nu existau informaţii clare cu privire la...
Stând într-o zi în staţia cap de linie Centrofarm şi admirând linia orizotului, îmi atrage atenţia un element inedit de decor din balconul...
Vremea va fi caldã şi în general frumoasã. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri temporare dupã-amiaza şi seara, când pe arii restrânse,...
- Astăzi este „Ziua Internaţională a Medicului de Familie” stabilită în 2010 de organismul profesional internaţional al medicilor de...
Formaţia mureşeană a pierdut, luni seara, în deplasare, cu scorul de 79-70 în faţa echipei CSU Asesoft Ploieşti, primul joc al finalei Ligii...
Senatul a respins astăzi moţiunea simplă pe tema alocaţiilor pentru copii, depusă de PNL, cu 56 de voturi, 82 împotrivă şi şase abţineri....
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului o srisoare prin care solicită aprobarea staţionării şi constituirii unor structuri militare...
Participanţii la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare NATO, au adoptat astăzi, la finalul reuniunii de trei zile de la Budapesta, o...
Campionul veteran de tenis Bob Hewitt a fost condamnat la şase ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de viol şi abuz sexual în Africa...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza răsturnării pe carosabil a unui autotren încărcat cu...
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că nu va promulga proiectele legislative de modificare a Codurilor...
Preşedintele României a anunțat cu puțin timp în urmă, într-o conferință de presă, că nu va promulga un proiect legislativ aprobat deja de...
Turneul Final Four al Cupei României la futsal se va desfăşura marţi şi miercuri în Sala Sporturilor din Odorheiu Secuiesc. Pentru această...
În data de 18.05.2015, ora 12.10, Poliția Brașov a fost sesizată prin SNAU 112 cu privire la faptul că pe DN 73, în localitatea Cristian a avut...
Azi începe a XIX-a ediţie a evenimentului. Timp de o săptămână, Primăria Tîrgu-Mureş a pregătit programe sportive, culturale, educaţionale...
Spectacolul Ansamblului Folcloric Maghiar de Stat a avut loc ieri şi a deschis regalul artistic de la Teatrul Naţional. Proiectul „Săptămâna...
Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş dezaprobă proiectul de reamenajare a zonei centrale a municipiului Sfântu...
Cifrele sunt ceva mai mari ca anul trecut pentru că muzeele au fost redeschise și ieri, zi în care au fost programate și concerte în aer liber,...
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş va sărbători, în 20 mai, Ziua Regalităţii, având deosebita onoare de a primi vizita...
Şeful statului a anunţat că va avea, probabil astăzi, o discuţie cu premierul Victor Ponta despre o nominalizare pentru funcţia vacantă de...
Acţiunea este iniţiată de Fundaţia Comunitară. Proiectul a pornit în 2011 şi a înregistrat până acum rezultate deosebite, având la ora...
În perioada 22 – 24 mai, la Cinema Arta din Tîrgu-Mureș, vor putea fi vizionate 11 producții din cinematografia românească, germană,...
În urma alegerilor desfășurate, ieri, a fost desemnat un președinte, doi vicepreședinți și o persoană de legătură între Consiliul de...
Principalul post al Societăţii Române de Radiodifuziune îşi consolidează prima poziţie, deţinută şi în valurile anterioare, în toate cele...
Liderii liberali au participat cu bună-credinţă în campania electorală pentru referendum, se arată într-un comunciat al partidului. Potrivit...
Nici unul dintre liderii PSD din Biroul Politic Național nu a fost de acord ca Dragnea să plece din funcția de președinte executiv al partidului,...
Potrivit datelor Casei Județene de Asigurări de Sănătate, până la această dată au fost activate 40% din cardurile de sănătate deținute de...
Dimpotrivă, precipitațiile din ultimele zile au fost binevenite pentru toate tipurile de culturi care se afla in stadiu optim de dezvoltare, spun...
Aceasta va poposi la Cinematograful Arta din Tîrgu-Mureş în perioada 28-29 mai. Elevii de liceu vor putea viziona trei filme de artă...
Cei 17 sunt sportivi de performanță și au fost înscriși la bacalaureatul olimpicilor care are loc în Ilfov. Elevii vor susține proba orală...
Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a a început astăzi cu proba scrisă la limba română. Testele elaborate pentru clasa...