El a precizat că MEN a adoptat, azi, metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluărilor naţionale. Potrivit ministrului, competenţele pe...
Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, se...
Acest lucru se va întâmpla în cazul în care ministrul Korodi Attila nu va răspunde în 30 de zile unei interpelări făcute de senatorul...
Reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie şi ai Universităţii Petru Maior au semnat, astăzi, în Sala de Oglinzi a Palatului...
Reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie şi ai Universităţii Petru Maior au semnat, astăzi, în Sala de Oglinzi a Palatului...
Ministerul Sănătăţii are în plan înfiinţarea a patru bănci de ţesuturi: la Bucureşti, Tîrgu-Mureş, Timişoara şi Iaşi. Cea de la...
Neregulile au fost constatate de OPC în săptămâna dinaintea Sărbătorilor Pascale. Ca în fiecare an, înainte de fiecare sărbătoare,...
Sărbătoarea ţine patru zile, şi aduce brașovenilor dar și turiștilor, concerte cu invitaţi de marcă, târguri tradiţionale, punctul...
De asemenea, Vasile Oprea, directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare Mureş, a fost numit subprefect al judeţului. Numirea şi...
Cerul va fi mai mult noros. Pe arii extinse, se vor semnala ploi cu caracter de aversã, însoţite şi de descãrcãri electrice....
A şasea ediţie a acestui proiect cultural inovator îşi propune încurajarea performanţei şi promovarea adevăratelor valori în rândul...
Evenimentul se va desfăşura pe 2 şi 3 mai, în Sala Festivă a Şcolii Populare de Arte. Festivalului de Teatru ,,De-a Râsu' Plânsu'"...
Sfântul mucenic Gheorghe s-a născut în anul 280 în Lydia Palestinei, pe timpul împăratului Diocleţian. A fost fiul unui slujbaş...
Ziua de 23 aprilie este pentru români o sărbătoare cu dublă semnificaţie, prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de...
Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scopul...
De astăzi până în 30 aprilie 2014 se desfăşoară, la Liceul Tehnologic „Domokos Kázmér" Sovata, tabăra de...
Deşi termenul final de depunere a declaraţiilor prin care contribuabilii dirijează 2% din impozitul pe venit unei entităţi nonprofit este 26...
În perioada 14-20 aprilie, Poliţia Rutieră Mureş a desfăşurat, sub coordonarea Organizaţiei Europene a Poliţiilor Rutiere - Tispol, o...
Ediţia a XXIII-a se va desfăşura în perioada 26 aprilie- 4 mai şi va fi împărţită în două. Astfel, în primele zile are loc...
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, azi, o serie de avertizări Cod Galben şi Cod Portocaliu ce vizează,...
El a subliniat, însă, că România nu are în prezent o ameninţare directă iminentă. 'S-a pus problema unei analize a capacităţii...
Fostul manager al Spitalului Clinic de Urgenţă din Tîrgu-Mureş, Ovidiu Butuc, a fost numit manager interimar la Spitalul Clinic Județean Mureș,...
Astăzi au început înscrierile pentru copiii care vor merge la grădiniţă în anul şcolar viitor. Conform ultimului recensământ, în...
Consiliul Judeţean Harghita derulează, în premieră naţională, un proiect prin care şcolile fără autorizaţie sanitară beneficiază de...
Directorul executiv al fundaţiei, Bereczki Kinga, a declarat, azi, pentru AGERPRES că vor fi licitate trei proiecte selectate în urma unei...
O tehnică de intervenţie folosită doar în anumite ţări europene a fost aplicată astăzi la Clinica de Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic...
Decretată de UNESCO în 1995, Ziua Cărţii comemorează moartea în acelaşi an, 1616, a trei mari scriitori ai lumii: unul britanic - William...
Dezamăgiţi de negocierile de astăzi de la ministerul Economiei, sindicaliştii din combinat ameninţă că vor picheta, săptămâna...
Un tren de marfă pe relaţia Deda - Târgu Mureş pentru Constanţa Port a fost oprit în gară, a declarat pentru RTM liderul de sindicat al...
Astfel, opt trenuri au fost oprite în staţia Braşov, unde au staţionat până la ora 9,00. În plus, trenurile cu formare din gara...
Reprezentanţii CFR Călători au precizat că, după încetarea acţiunii de protest, se iau măsuri pentru revenirea la normal, în cel mai scurt...
Peste 5.000 de cărţi din toate domeniile de interes şi pentru toate vârstele vor fi puse la dispoziţia iubitorilor de carte. În...
Ei spun că opresc toate trenurile în gări până la ora 9,00, iar cele aflate pe traseu se vor opri în prima staţie şi vor rămâne...
11 persoane au ajuns la spital după ce un autoturism s-a ciocnit cu un microbuz, iar acesta din urmă a ajuns pe trotuar, unde a lovit o femeie şi...
Mai ales la munte, se vor semnala averse de ploaie, însoţite şi de descãrcãri electrice. Temperaturile maxime se vor încadra...
Biroul Permanent al Senatului a decis, cu majoritate de voturi, ca senatorii să desfăşoare, în perioada 28 aprilie - 26 mai, numai activităţi...
Articolul atrage atenţia că următorul conflict separatist al Europei este pe cale să izbucnească în România, unde ' Ţinutul Secuiesc...
Costul total al celor trei amenajări a fost estimat la peste 50 de milioane de lei, bani care ar urma să fie asiguraţi de la bugetul de stat....
Incendiul de la vopsitoria auto din Corunca a fost provocat de un cuptor nesupravegheat. Vopsitoria era închisă încă de...
Temperaturile minime se vor încadra între 4 şi 10 grade Celsius. Mâine, vremea va fi caldã şi uşor instabilã. Cerul va fi...
În plus, vor trebui să-şi micşoreze consumul de energie cu 20% până în 2020 - potrivit unui proiect de hotărâre de guvern...
Hidrologii au anulat codul roşu, dar menţin până la ora 18:00 atenţionarea codul portocaliu, care înseamnă depăşirea cotelor de...
Inspectorul de limba română, Dorina Moraru- Drăghici, a declarant azi, într-o conferinţă de presă, că sunt zone unde elevii vorbesc în...
Inspectorul şcolar general Bartolf Hedvig a declarat azi, într-o conferinţă de presă, că se lucrează la un set de măsuri menite să...
Banii vor ajunge în 15 spitale din ţară care tratează urgenţe cu infarct miocardic şi sunt destinaţi achiziţiei de medicamente şi...
Educatorii dau asigurări că locuri sunt suficiente, părinţii având obligaţia doar să se adreseze unităţilor cele mai apropiate de...
Potrivit statisticilor existente la nivelul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, dintre românii...
O misiune economică olandeză compusă din peste 20 de companii care reprezintă sectoare diverse, condusă de ministrul comerţului exterior în...