Se pot produce viituri mai ales pe râurile mici din zonele de munte. Şi pe unele sectoare ale Dunării, din Constanţa, Ialomiţa, Brăila,...
Cei 11 copii f ără părinţi din casa de tip familial din Sărmaşu de Câmpie au început de astăzi să sărbătorească Ziua...
Potrivit unui comunicat al administraţiei prezidenţiale, în cadrul întrevederii s-a discutat şi despre importanţa acordată de Traian Băsescu,...
Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei sibiene, Luciana Baltes, alte şase persoane au fost arestate la domiciliu şi patru sunt...
Faţă de persoanele suspectate că au îndeplinit rolul de mamă-surogat şi donatoare de ovule s-a început urmărirea penală. Managerul...
Măsurile care vizează - potrivit unui comunicat de presă - eliminarea blocajelor şi a piedicilor artificiale pe acest sector sunt posibile...
Fundaţia medicală 'Pneuma' lansează astăzi, de Ziua Mondială fără Tutun o petiţie publică prin care îi invită pe toţi cei care doresc o...
Melomanii vor putea asculta Recviemul de Mozart în interpretarea orchestrei rezidente a festivalului sub bagheta dirijorului Christian Badea....
'Prin decizia luată, Crin Antonescu a dovedit că pune interesul partidului şi al României înaintea propriului interes şi a propriei...
Cicliştii noştri se află acum în comuna covăsneană Belin şi se îndreaptă spre Sf. Gheorghe. Au parcurs deja aproape 200...
Cerul va fi noros. Pe arii extinse se vor semnala ploi ce vor avea şi caracter de aversã. Cantitãţile de apã vor...
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor anunţă, într-o avertizare hidrologică emisă astăzi, că se pot produce scurgeri...
Rămâne însă valabilă avertizarea pentru 26 de judeţe din jumătatea estică a ţării, inclusiv capitala. Pentru Dolj şi Mehedinţi...
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că un şofer, în vârstă de 71 de ani, în timp ce conducea un...
El a anun ț at totodată că renun ț ă ș i la conducerea interimară a partidului. Crin Antonescu a ț inut să precizeze că nu face pa ș i...
A fost a patra zi de proteste la Făgăraș, iar salariații au primit promisiuni că banii au fost viraţi. Mai multe aflăm de la liderul...
Festivitatea a început la ora 10, după ce elevii celor trei clase au terminat ora de dirigenţie. Pentru ei momentul de astăzi a fost unul...
Mâine de la ora 10.00, la sediul Universităţii Petru Maior, reprezentanţii Mensa, o organizație a oamenilor foarte inteligenţi din...
Realizat, anul acesta, în colaborare cu Radio 3Net „Florian Pittiş", programul Radio Vacanţa îşi începe emisia duminică, de la ora...
Este vorba despre o campanie pentru depistarea melanomului şi prevenirea cancerului cutanat, derulată de Societatea Română de Dermatologie...
Şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Ors, a declarat că aceste cursuri se vor desfăşura la...
A fost organizată o demonstraţie de prindere a infractorilor cu ajutorul câinelui poliţist şi a trupelor DIAS, dar nu înainte de a...
A fost organizată o demonstraţie de prindere a infractorilor cu ajutorul câinelui poliţist şi a trupelor DIAS, dar nu înainte de a...
A fost organizată o demonstraţie de prindere a infractorilor cu ajutorul câinelui poliţist şi a trupelor DIAS, dar nu înainte de a...
Este concluzia unui raport al Serviciului Județean Anticorupţie Mureș, pentru perioada 1 ianuarie- 30 aprilie. În acest interval au fost...
Braşovenii au posibilitatea să vadă la Muzeul „Casa Mureşenilor" obiecte din anii de sfârşit ai secolului al XIX-lea şi începutul...
Mai ales că în Munţii Făgăras, la altitudini de peste 2000 metri, încă este zăpadă. La Bâlea Lac, de exemplu, stratul de zăpadă...
În cîteva ore, poliţiştii de la Serviciul de Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au aplicat 11...
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, dr. Demeter Ferenc, a declarat pentru AGERPRES că în luna aprilie s-au înregistrat...
Structurile beneficiare ale proiectelor, în valoare de peste 160. 000 de euro, sunt Serviciul de Investigare Fraude și Serviciul...
Caravana „Prețuiește Viața" a poposit aseară în Tîrgu-Mureş, la Teatrul Naţional. Membrii caravanei, împreună cu psihologi şi...
Angajaţii Serviciului Județean Anticorupţie Mureș au organizat azi, în centrul municipiului, o acţiune de informare cu prilejul...
O ceremonie fastuoasă a avut loc aseară, la Sala Polivalentă din Tîrgu-Mureş, pentru cei peste 150 de absolvenţi ai Colegiului Naţional...
O ceremonie fastuoasă a avut loc aseară, la Sala Polivalentă din Tîrgu-Mureş, pentru cei peste 150 de absolvenţi ai Colegiului Naţional...
O ceremonie fastuoasă a avut loc aseară, la Sala Polivalentă din Tîrgu-Mureş, pentru cei peste 150 de absolvenţi ai Colegiului Naţional...
O ceremonie fastuoasă a avut loc aseară, la Sala Polivalentă din Tîrgu-Mureş, pentru cei peste 150 de absolvenţi ai Colegiului Naţional...
Este vorba de tromboliza intravenoasă în accidentul vascular cerebral acut ischemic care permite pacientului tratat la timp să-şi revină complet...
Cantităţi mai importante de precipitaţii urmează să fie înregistrate în Muntenia, Dobrogea, Moldova şi centrul Transilvaniei. Sandu a...
Este vorba de cea mai mare reţea prinsă în acest an de poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate şi procurorii Direcţiei de Investigare a...
Este a patra zi de proteste la Făgăras, iar salariatii au spus că până nu primesc salariile restante nu coboară din turn. Acestia au...
Următoarele evaluări vor avea loc la clasele a II-a, în 2-4 iunie, şi la clasele a VI-a, în 5 şi 6 iunie. Testele elaborate pentru clasa a...
Este primul parc de distracții cu dinozauri din Estul Europei. Parcul va avea 56 de reptile preistorice, realizate în mărime naturală, cea mai...
Din această dimineaţă, de la ora 9:00, şi până mâine, la ora 23:00 vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice,...
Cerul va fi mai mult noros. Pe arii extinse se vor semnala ploi cu caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice şi izolat de...
Poliţiştii îi aşteaptă pe copiii de la Grădiniţa „Albinuţa", mâine, începând cu ora 10.00.Preşcolarii vor participa la...
Cei aproape 50 de localnici au pregătit pentru prinţ bucate tradiţionale, printre care kurtoskolacs, sarmale, mămăligă cu brânză,...
Recent a avut loc o întâlnire pe această temă, la care au participat ministrul Educației, inspectorul general școlar și reprezentanții...
Asociaţia Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşii Eroilor 'Braşov-Decembrie 1989' a organizat, azi, un ceremonial religios, depunere de coroane şi...