Primăria Municipiului Miercurea Ciuc a anunţat că, începând de duminică, 28 iulie, se reorganizează circulaţia în intersecţia...
Conform unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului, contribuabilii care nu îşi depun la termen declaraţiile fiscale vor avea de plătit sume impuse...
Evenimentul care debutează astăzi va aduce în faţa publicului cele mai spectaculoase meserii. Printre acestea se numără şi cea de...
Ieri au apărut în presă informaţii pe surse potrivit cărora Florin Urcan ar părăsi PDL pentru a trece la social-democraţi. Aceste veşti au...
Acesta este primul punct pe ordinea de zi a şedinţei Asociaţiei Medicilor de Familie Mureş ce va începe la ora 14. Medicii sunt...
Oficialii din sănătate au anunţat că de anul viitor va fi introdusă tripla terapie pentru pacienţii diagnosticaţi cu hepatita C,...
Contestaţiile au putut fi depuse până în data de 24 iulie, iar afişarea rezultatelor finale se va face cel târziu...
Startul evenimentului se va da la ora 17,00, în Piaţa Cetăţii, spune purtătorul de cuvânt al festivalului, Sanda Viţelar Cei care doresc...
Teatrul maghiar "Tamasi Aron" din Sfântu Gheorghe vrea să contracteze un credit bancar în valoare de 400.000 de lei. Institutia doreste...
Fundaţia ADEPT Transilvania, în parteneriat cu organizaţia Prietenii Naturii din Elveţia si Fundatia Orange, a lansat proiectul "Descoperă...
Ioan Cârcu a fost condamnat miercuri de Judecătoria Târgu-Mureş, la şase luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiuni...
Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, anunţa ,ieri, că Administraţia Naţională Apele Române va...
Potrivit Biroului de Presă al ISU Harghita, la sosirea echipajelor focul cuprinsese lemnul depozitat pe o suprafaţă de circa 100 mp, cu...
Decizia a fost luată în plenul ședinței extraordinare a Consiliului Local Tîrgu-Mureș de ieri. Cele cinci proiecte de hotărâre care...
Harghitenii care doresc să lucreze în Germania trebuie să ştie că EURES România dispune de 145 de posturi pentru lucrătorii...
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, când pe arii restrânse se vor semnala averse, însoţite şi de...
O alunecare de teren produsă, în această după amiază, pe un versant din Cheile Bicazului a dus la rănirea unui turist din Ungaria...
Asocierile municipalității cu cele cinci mari cluburi sportive private din Tîrgu-Mureș au fost prelungite, cluburile vor primi bani de la bugetul...
Pe ordinea de zi a şedinţei CJ Mureş de astăzi, primele 4 puncte s-au referit la schimbări ale consilierilor, desemnaţi de partide în...
În şedinţa Consiliului Judeţean Mureş de astăzi s-au aprobat noile preţuri la apă potabilă şi apă uzată din judeţ. Consilierul...
Astăzi, plenul CJ Mureş a aprobat asocierea între judeţele Mureş şi Sibiu pentru realizarea în comun a documentaţiei tehnico-economice pentru...
În mapele consilierilor s-au aflat și proiecte de hotărâre care privesc reorganizarea rețelei școlare, managementul Universității...
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu-Mureş a finalizat ieri examenul de admitere la studiile cu durată de cinci şi şase ani, iar...
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor se va întâlni, mâine, la Băile Tuşnad, cu prim-ministrul ungar, Viktor Orban. Biroul de presă...
Discursurile despre autonomie au fost şi astăzi prezente în dezbaterile Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, la fel cum s-a...
Suma totală se ridică la aproape 15 milioane de euro, din care contribuția de la bugetul local este de 42% din sumele eligibile ale proiectului,...
La sfârşitul acestei săptămâni, zilnic între orele 10-20, în Parcul Tractorul, brașovenii şi turiştii sunt așteptați să ia...
La moderna bază sportivă de pe Valea Cărbunării se desfăşoara un concurs de schi-biatlon cros. Competitia, organizată sâmbătă şi...
Prin intermediul acesteia îşi propune să informeze cetăţenii cu privire la lucrările de infrastructură ce se vor finaliza până...
Înscrierile la programele de studii de licenţă şi masterat ale Facultăţilor de Inginerie, Ştiinţe şi Litere şi Ştiinţe Economice,...
La sfârşitul lunii iunie, rata şomajului a ajuns la 5,4%, în uşoară scădere faţă de lunile anterioare, dar se situează peste media...
Ele au fost aprobate în şedinţa de azi, aflată în desfăşurare la această oră. Valeriu Russu ne oferă detalii în relaterea de ma...
Decizia a fost luată azi de consilierii judeţeni. Augustin Sava a fost înlocuit cu Gheorghe Velicu, fostul director operaţional al...
Fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost condamnat, azi, de Curtea de Apel Târgu Mureş, la trei ani şi şase luni de închisoare cu...
Liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care este şi primarul acestui municipiu, a declarat că este inacceptabil ca la o asemenea reuniune...
Circulaţia rutieră este parţial blocată de două ore şi jumătate la ieşirea din localitatea mureşeană Cristeşti din cauza unui...
Printre acestea se numără restructurarea a trei licee din Tîrgu-Mureş: Liceul de Artă şi colegiile Bolyai Farkas şi Unirea. Investiţiile...
Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, din comuna Porumbacu de Jos, a scăpat doar cu două răni, la piciorul stâng şi mâna...
Din cele nouă izvoare ce se găsesc pe suprafaţa municipiului, numai apa din două izvoare îndeplineşte normele chimice şi bacteriologice pentru...
Sindicaliştii au plecat în această noapte cu trenul la Bucureşti, unde s-au întâlnit cu protestatari din celelalte judeţe ale...
Reprezentanţii Asociaţiei Învăţătorilor din Harghita au participat, în această lună, împreună cu membrii Asociaţiei Generale a...
Cerul va fi variabil. Izolat, dupã-amiaza şi seara, mai ales la munte, se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va...
Candidaţii care au dat astăzi examen pentru specializările: medicină generală, medicină dentară şi farmacie s-au arătat surprinşi de...
USL vrea să pună mâna pe pădurile Bisericilor Greco-Catolică și Ortodoxă de pe Valea Gurghiului. Este acuzaţia pe care a făcut-o...
Din toamnă, unii profesori de la liceele tehnologice din judeţul Mureş îşi vor pierde catedrele. Senatorul PDL, Marius Paşcan a tras astăzi...
Conducerea PNL Sfântu Gheorghe a declarat astăzi că salută determinarea senatorului Marius Obreja de a rupe colaborarea cu PSD în județul...
Senatorul PDL Marius Paşcan acuză conducerea CJ Mureş că nu reuşeşte să finalizeze proiectul ,,Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor...
Un ascultător a sunat revoltat la emisiunea „Părerea ta" pentru a reclama că pe strada Prutului nu s-a introdus apa, în ciuda numeroaselor...